Guvernul a aprobat construirea stadionului ”Gheorghe Hagi” în Constanța

Sport

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltării, construirea stadionului „Gheorghe Hagi” în municipiul Constanța, informează MDLPA într-un comunicat.
“La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, construirea stadionului ”Gheorghe Hagi” în municipiul Constanța.

Obiectivul va avea o capacitate de 18.000 de locuri și va include și un teren de antrenament pentru fotbal și atletism (pistă cu 6 culoare), cu tribună de circa 1.000 de locuri. De asemenea, va beneficia de amenajări exterioare (promenadă, alei, drumuri și platforme), rețele de utilități, împrejmuire și zone de parcare pentru jucători şi oficiali.

În plus față de funcțiunile de bază, cu destinație sportivă, clădirea stadionului va integra și o serie de funcțiuni complementare, precum săli de antrenament, centru de conferințe, spațiu expozițional, spații administrative, comerciale și de alimentație publică.
Principalele zone funcţionale și cerințe vor fi stabilite în conformitate cu reglementările UEFA pentru asigurarea cerințelor de clasificare UEFA 4 (nivel maxim). Astfel, terenul de joc va avea 105 m lungime şi 68 m lăţime, iar suprafaţa de joc va fi din gazon natural, în sistem hibrid (țesut sau rulou), dotat cu instalație de udare, drenaj și sistem de degivrare/încălzire.

Stadionul, în valoare totală de 480.490.000 lei, va fi finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, durata de proiectare și execuție a lucrărilor fiind estimată la 28 de luni”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *