Rășinari – marele câștigător al României în cadrul celei de-a doua ediții a competiției mondiale „Best Tourism Villages”

Lifestyle

Rășinari, din județul Sibiu, este marele câștigător al României în cadrul celei de-a doua ediții a competiției mondiale „Best Tourism Villages”, lansată de Organizația Mondială a Turismului (OMT). Satul a fost selectat, conform regulamentului, de către specialiștii Consiliului Consulativ al OMT, din peste 130 de candidaturi, provenite din 57 de țări.

„Rășinari este, începând de astăzi, unul dintre cele mai atractive sate turistice din întreaga lume! Nu o spunem noi, ci specialiștii Organizației Mondiale a Turismului, care i-au oferit această recunoaștere în cadrul competiției «Best Tourism Villages». Distincția ne onorează, ca țară, și reprezintă încă o dovadă a potențialului extraordinar pe care îl are România turistică. Doresc să felicit administrația locală a satului Rășinari, precum și pe locuitorii săi, pentru felul în care au ales să valorifice bogăția culturală și naturală a zonei, dar și pentru angajamentul dedicat sustenabilității – criterii care, de altfel, au contribuit la câștigarea acestui titlu, pe plan internațional”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Rășinari, odată cu obținerea titlului de „Best Tourism Village”, devine membru al rețelei OMT, creată pentru a facilita schimbul de informații, experiențe și de bune practici între satele care dețin aceeași distincție, dar și cu cele incluse în Programul Upgrade, respectiv satele care au ajuns în etapa mondială a concursului, dar nu au îndeplinit toate criteriile pentru a fi selectate. Rețeaua include experți, parteneri publici și privați din domeniul promovării turismului pentru dezvoltare rurală. Totodată, Rășinari va putea fi oferit drept exemplu în documentele de politici elaborate de OMT, iar în cadrul evenimentelor internaționale va beneficia de promovare și recomandări.

Criteriile care au stat la baza selectării câștigătorilor sunt: resursele culturale și naturale din destinație, promovarea și conservarea resurselor culturale, durabilitatea economică, socială și a mediului, dezvoltarea turismului și integrarea lanțului valoric, guvernanță și prioritizarea turismului, infrastructura și conectivitatea, sănătatea, siguranța și securitatea, precum și fotografiile și videoclipurile de prezentare.

„Nu în ultimul rând, aș dori să felicit și satul Ciocănești, din județul Suceava, precum și Biertan, din județul Sibiu! Ambele localități au ajuns în etapa mondială a concursului, împreună cu Rășinari, arătând lumii întregi că pot fi ambasadori de succes ai țării noastre. Noi le vom fi alături în continuare, prin promovarea «Rutei satelor tradiționale turistice din România», din care fac parte împreună cu satele care s-au înscris în cadrul etapei naționale: Costești, județul Vâlcea, Eibenthal, județul Mehedinți și Râu Sadului, județul Sibiu. Sper ca acest nou produs să atragă și alte destinații tradiționale românești, ruta fiind în continuare deschisă pentru cei care doresc să facă parte din ea”, a completat ministrul Constantin-Daniel Cadariu.

În prima etapă a concursului, derulată pe plan național, 6 sate s-au înscris în competiție, pentru a obține titlul „Best Tourism Villages”. Candidaturile au fost evaluate de către specialiștii din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), pe baza informațiilor transmise de aplicanți, precum și prin vizite în teren.
Conform regulamentului, primele trei sate care au acumulat cele mai mari punctaje, respectiv Rășinari (județul Sibiu), Biertan (județul Sibiu) și Ciocănești (județul Suceava) au fost propunerile României pentru concursul derulat de OMT, calificându-se astfel în etapa desfășurată la nivel mondial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *