Delegația României, condusă de Ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, participă în această perioadă la cea de-a 76-a Adunare Mondială a Sănătății (WHA76), care are loc la Geneva.
Adunarea Mondială a Sănătății este cea mai importantă reuniune globală din domeniul sănătății, la care participă reprezentanții celor 194 de state membre ale OMS. Statele membre iau decizii privind politica globală în domeniul sănătății și participă la întâlniri bilaterale cu alte state și cu organizații internaționale din domeniu.
Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila a avut intervenții în cadrul plenului și lucrărilor adunării, în care a apreciat eforturile remarcabile ale profesioniștilor din domeniul sănătății în timpul pandemiei, problemele principale cu care aceștia se confruntă și a susținut necesitatea adoptării de măsuri concrete la nivelul comunității internaționale, pentru a atinge obiectivele asumate prin Declarația de la București privind Resursa Umană din Sănătate.
În cadrul lucrărilor adunării se discută tema importantă a bolilor netransmisibile, delegația României având ocazia de a schimba exemple de bună practică cu alte state membre și de a promova inițiativele precum Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare şi politicile în domeniul combaterii cancerului și a accesului pacienților la diagnostic și tratament, dezvoltarea prevenției, în corelație cu Planul european.
De asemenea, delegația României va participa la o serie de întâlniri tehnice menite să contribuie la dezvoltarea de proiecte concrete pentru România.
Comunicat de presă – Ministerul Sănătății