Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Potrivit legii, cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani vor putea călători în străinătate neînsoţiţi cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali.
„Prin excepţie (…), cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi”, prevede actul normativ promulgat.
De asemenea, „prin excepţie (…), minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, cărţi de identitate simple sau cărţi electronice de identitate, care urmează să se deplaseze în străinătate în vizită la rude sau pentru studii, pentru a participa la concursuri oficiale ori pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol şi prezintă acte doveditoare în acest sens, poate călători în străinătate neînsoţit de o persoană fizică majoră, dacă prezintă organelor poliţiei de frontieră o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau
acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei”, mai stipulează legea.
Actul normativ va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.