I. În şedinţa din data de 2 noiembrie 2023, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi de deputaţi neafiliaţi şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.150/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi a Legii nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii.
În esenţă, Curtea a reţinut că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, consacrat de art.61 alin.(2) şi art.75 din Constituţie, întrucât, pe de o parte, există deosebiri majore de conţinut juridic între formele supuse dezbaterii celor două Camere ale Parlamentului şi, implicit o configuraţie semnificativ diferită a legii faţă de forma avută în vedere de Camera de reflecţie, iar, pe de altă parte, se constată o abatere de la obiectivul urmărit de iniţiatorul proiectului de lege, constând în asigurarea accesului imediat şi nediscriminatoriu la servicii conexe actului medical al pacienţilor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate.
*
Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
II. De asemenea, în aceeaşi şedinţă, Curtea Constituţională a amânat pentru data de 28 noiembrie 2023:
– obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor art.15 alin.(1) şi (3) cu referire la sintagma „adunare generală” şi ale art.33 alin.(3) şi (4) din Legea tineretului, obiecţie formulată de Avocatul Poporului;
– obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere, obiecţie formulată de un număr de 43 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi de un număr de 13 deputaţi neafiliaţi.
Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale