Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) trage un semnal de alarmă în legătură cu profundă criză din sistemul de sănătate. Guvernanţii au condus sistemul medical către un colaps iminent prin ignorarea crizei din domeniul sănătăţii şi prin tăierile drastice ale fondurilor alocate spitalelor, punând astfel în situaţie critică vieţile pacienţilor.
Astăzi, camera de gardă de la Spitalul de Copii Gomoiu se află în pericol de a fi închisă din lipsă de personal. Spitalul este sub coordonarea ASSMB, însă, în urma ordonanţei emise de guvernul Ciolacu, angajările au fost blocate încă de anul trecut. Ca exemplu, peste 40 de asistente şi infirmiere au plecat şi nu au putut fi înlocuite, iar medicii, oricât de eroi ar fi, nu pot face miracole pentru salvarea de vieţi şi tratarea corespunzătoare a celor suferinzi. În ultimele trei săptămâni au fost diagnosticaţi cu gripă în jur de 500 de copii la unitatea sanitară, o medie aproximativă de 200 de cazuri pe săptămână. Mai mult, la camera de gardă vin între 120 şi 170 de copii pe zi. Există doar 2 medici operaţionali în camera de gardă. Şi acesta este doar un exemplu.
Suntem în situaţia de a nu mai putea asigura continuitatea actului medical din lipsă de personal. Spitalele nu mai au suficienţi medici, asistente medicale şi personal auxiliar. Este în pericol sănătatea românilor, fie că sunt pacienţi sau cadre medicale. Lipsa personalului în spitale înseamnă epuizarea personalului existent, fiind obligaţi să lucreze suplimentar, ceea ce duce la epuizarea fizică şi implicit la acordarea unui act medical deficitar, ” declară Oana Sivache, director general ASSMB.
În repetate rânduri, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti a adresat Guvernului cereri pentru deblocarea posturilor în spitalele Capitalei. Aceste memorandumuri au fost transmise în luna iunie şi apoi în noiembrie a anului trecut, fiind susţinute de managerii a 19 spitale sub administraţia lor. ASSMB a solicitat cu insistenţă deblocarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante în spitale şi în administraţia acestora, cerând totodată excluderea sectorului sănătăţii din măsurile de austeritate impuse prin ordonanţă guvernamentală. Guvernul României a ales să ignore complet aceste solicitări.
Niciun Guvern în lumea asta nu face economii din sănătatea propriului popor. Guvernul trebuie să protejeze sănătatea publică – este şi un imperativ moral, nu doar o obligaţie legală. Este inacceptabil ca pacienţii să fie trataţi discriminatoriu în funcţie de apartenenţa spitalului la Ministerul Sănătăţii, primării sau consilii judeţene, ” subliniază Oana Sivache, director general ASSMB.
ASSMB face din nou un apel de urgenţă către Guvern, cerând soluţii rapide pentru a preveni colapsul general din sistemul medical. Comunicat de presă – Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti