Programul are caracter multianual şi se aplică în unitățile administrativ teritoriale, organizate la nivel de comună, incluse în Lista localităţilor din zona montană stabilite conform Legii muntelui nr. 197/2018. Programul este unul pilot şi se adresează pentru început mediului rural, respective, localităților de la munte.
Bugetul alocat pentru ajutorul dat la achiziția de noi surse de încălzire se ridică la 500 de milioane de lei, circa 100 de milioane de euro.
Programul „Rabla pentru sobe” se desfășoară în mai multe etape, iar un rol important îl vor avea primăriile pentru că ajutorul se va acorda prin intermediul acestora. Astfel, în urma publicării Ghidului de finanțare pe pagina de Internet a Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), va exista un anunț de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanţi UAT şi a sumelor alocate în cadrul programului cu titlu de finanțare.
Cerearea și documentele se vor depune de către primării într-o aplicație dedicată, iar după analizarea lor, se vor publica rezultatele procesului de analiză a cererilor de înscriere și se vor încheia contractele de delegare. Se va publica o listă a localităților care au încheiat contracte de delegare.
A doua etapă va fi cea de aplicare efectivă pentru sprijin din partea potențialilor beneficiari. Aceștia vor fi înscriși în aplicație, iar apoi vor primi sprijinul prin intermediul primăriilor.
AFM poate organiza una sau mai multe sesiuni de înscriere, în limita sumei alocate cu titlu de finanțare.