Comisia Europeană a propus vineri impunerea de tarife la importurile de cereale din Rusia şi Belarus, în încercarea de a împiedica Moscova şi Minskul să denatureze pieţele din UE şi de a-i linişti pe fermierii europeni care au protestat luni de zile faţă de importurile ieftine, potrivit Reuters.
Comisia a precizat că tarifele au fost, de asemenea, concepute pentru a limita capacitatea Rusiei de a-şi finanţa războiul din Ucraina şi pentru a-i reduce vânzările de cereale furate din Ucraina.
UE a evitat în mod expres să impună sancţiuni asupra produselor agricole ruseşti pentru a nu perturba aprovizionarea globală. Comisia a declarat că, prin aceste tarife, tranzitul cerealelor prin blocul comunitar către alte ţări va fi în continuare permis, la fel ca şi finanţarea, asigurarea, depozitarea şi transportul unor astfel de livrări.
Comercianţii au spus la începutul acestei săptămâni că transporturile ruseşti şi belaruse către UE sunt scăzute, în special în raport cu cele din Ucraina, şi că impunerea tarifelor este în mare parte simbolică.
Rusia a exportat 4,2 milioane de tone metrice de cereale, seminţe oleaginoase şi produse derivate în UE în 2023, în valoare de 1,3 miliarde de euro. Un oficial al Comisiei a declarat că aceasta reprezintă aproximativ 1% din piaţa UE. Cu toate acestea, Comisia a declarat că există riscul ca importurile să crească, având în vedere că exporturile totale de grâu ale Rusiei au ajuns la 50 de milioane de tone, de la 35 de milioane de tone în mod obişnuit.
Tarifele vor fi de 95 de euro pe tonă pentru cereale şi 50% pentru seminţele oleaginoase. Acestea vor putea fi aplicate după aprobarea guvernelor din UE, care probabil îşi vor da avizul conform în câteva săptămâni.
Propunerea a venit în contextul în care liderii din Uniunea Europeană dezbat răspunsul UE la plângerile fermierilor cu privire la normele de mediu şi suspendarea tarifelor la importurile agricole din Ucraina de la invazia Rusiei în 2022.
Această din urmă măsură a provocat dispute în blocul comunitar. Atât Franţa, cât şi Polonia au criticat un acord provizoriu la care s-a ajuns miercuri pentru a prelungi accesul fără tarife pentru încă un an, cu noi restricţii asupra unor produse alimentare.
Există un acord mai larg privind excluderea măsurilor care vizează Rusia şi Belarus.
Miercuri, miniştrii agriculturii din Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia au scris Comisiei, îndemnând-o să acţioneze.