miting PSD IASI

PSD – miting de amploare la Iași

Politica

Liderii social democraţi au organizat joi, 9 mai, la Iaşi, un miting despre care şefii partidului spun că e dedicat Zilei Europei.
Şeful PSD, Liviu Dragnea, a fost şi el prezent la Iaşi și a ținut un discurs:

„Noi stăm azi la Iaşi, în lumina acestui trecut care ne obligă pe toţi. Văd că suntem mulți, mai mulți decât și-au închipuit alții că vom fi”.

„Am vorbit în ultimul timp despre patriotism. De ce? Pentru că avem nevoie, România are nevoie mai mult decât oricînd de ce a pierdut în timpul regimurilor Băsescu şi Iohannis. Avem nevoie cu toţii de o patrie, pentru că ara noastră a uitat sp fie o patrie. Băsescu şi Iohannis au mânat acest popor spre ură şi dezbinare”, a mai spus liderul PSD.

„I-au făcut pe români să creadă că sunt de două feluri şi că trebuie să se lupte între ei. Românii nu sunt de două feluri, nu sunt unii buni şi alţii răi, cum susţine Iohannis, nimeni nu are dreptul să îi împartă în tabere şi să îi învrăjbească. Nu înţeleg că românii sunt totuşi români, sunt egali, liberi, suverani. Avem dreptul cu toţii la un viitor comun”.

„Dragii mei, Ștefan cel Mare a luptat în 47 de bătălii, pentru că a iubit pacea. Pacea este cel mai greu lucru de obţinuit. Trebuie să ne străduim să învăţăm de la ei cum să găsim pacea economică, socială, liniştea acestei naţiuni. Noi, cei din PSD, știm cât de importantă este pacea, întotdeauna am căutat-o, am oferit-o şi am guvernat în spiritul ei”[…].

„Dacă vrem să mâncăm româneşte, trebuie să votăm româneşte. Dezvoltăm ţara, oameni buni, asta facem! Lucrăm în folosul românilor şi încercăm să o facem în pace. Nu putem. Încercăm să o facem în linişte, nu putem. Iohannis şi cei care îl susţin şi latră pentru el a uitat că nu doar că avem dreptul să guvernăm, ci avem obligaţia sp guvernăm. Acest drept ne-a fost dat de Constituţia României. Dacă Iohannis şi slugile lui blochează România în scop personal, înseamnă că lăcomia lor politică e mai presus de patrie şi popor. Dacă Iohannis şi ai lui blochează România în numele unor interese străine, însemnă că ţara este trădată şi batjocorită”.

„Astăzi este Ziua Păcii, acea pace după care tânmjesc popoarele, după care au murit milioane de oameni pe front. Pacea, aşa cum ştim cu toţii, nu e doar o formulă politică, ţine de natura umană profundă, este o nevoie stringentă a societăţii, ţine de liniştea unei naţiuni. E siguranţa pe care noi, PSD, am oferit-o şi o oferim romînilor. România a fost prea multă vreme nedreptăţită la Bruxelles, prea mulţi trimişi din partea dreaptă, din alte instituţii, au umilit-o, au răspândit minciuni despre ea”.

„Uităm că PNL, USR, PLUS ajung în PE doar dacă noi le permitem. Dacă noi ne mobilizăm la vot, poate vor fi nevoiţi să înjure ţara stând acasă. Sistemul a declanşat o operaţiune de exterminare. Au încercat să ne rupă, să ne dezbine, să ne intimideze, să ne facă dosare. În cazul meu, aproape au reuşit. Dar le spun, nu am de gând să renunţ, să dau înapoi, vreau să mergem până la capăt cu aceste victorii. De ce au făcut asta: pentru că suntem un partid prea mare pentru planurile pe care le au. Democraţia nu le permite să se joace cu guvernele cum vor. Câtă vreme sunte mari, nu vor reuşi”.

„Noi suntem cei care pun ţara în ordine, guvernăm pentru români, aducem creştere, bani pentru români. Câtă vreme avem succes în guvernare ei nu au şanse şi, de aceea, se folosesc de procurori, de dosare. Provoacă dezbinare şi ură. Dar îi întreb: ce rămîne la capătul acestui război: PSD care face, Iohannis care stă, PSD care guvernează, Opoziţia care frânează”.

„PSD oferă linişte, Iohannis vrea conflicte de stradă, instabilitate, PSD vrea pacea, Iohannis vrea cu orice preţ război. PSD care oferă, Iohannis care le ia totul înapoi. Aşa cum am reuşit în ţară, aşa vom reuşi şi la Bruxelles. De asta vă chem pe 26 mai la vot, să apărăm ce am realizat, creşterile, banii din buzunarele româînilor, dezvoltarea ţării şi viitorul nostru în Europa. Să arătăm ţării şi Europei că ştim să trimitem români patrioți la Bruxelles”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *