Donald Tusk-sibiu

Donald Tusk – discurs în limba română la Summitul de la Sibiu

Actualitate Politica

Donald Tusk: „M-am îndrăgostit de Sibiu”.

Preşedintele Comisiei Europene, Donald Tusk, a declarat la conferinţa de presă de la finalul summitului de la Sibiu că liderii europeni au discutat despre priorităţile UE şi că în iunie va nominaliza viitorul preşedinte al Comisiei. În ultima parte a discursului Tusk a vorbit în limba română şi a mărturisit că „pur şi simplu m-am îndrăgostit de Sibiu”.

Donald Tusk a apărut la conferința de presă cu mănușile pe care le-a primit cadou de la Helmuth Duckadam, afirmând: „Apărăm Europa!”.

Asta am primit ieri de la Helmuth Duckadam (n.red.: o pereche de mănuşi de fotbal) precum şi un sfat cum să ne apărăm mai eficient interesele Uniunii.

Cu două săptămâni înainte de alegerile europarlamentare, liderii europeni s-au întâlnit pentru a discuta priorităţile Uniunii Europene pentru următorii ani. Am vorbit despre afacerile interne şi provocările globale ţinând cont că unele lucruri au devenit imprevizibile. Rezultatele le vom afla în iunie când Consiliul European va adopta priorităţile. Fără să cunoaştem rezultatele acestor alegeri europarlamentare pot să spun un singur lucru cu siguranţă – liderii au demonstrat că vor să-şi asume responsabilităţile politice pentru întreaga Uniune Europeana”, a declarat Donald Tusk.

La finalul discursului Tusk a vorbit în limba română şi a mărturisit că s-a întrăgostit de Sibiu, mulțumindu-i lui Klaus Iohannis pentru organizarea summitului.

„Aş vrea să-i mulţumesc preşedintelui Iohannis pentru organizarea şi găzduirea summitului de la Sibiu. Când ne-am întâlnit în ianuarie am vorbit din suflet despre România pentru că am convingerea că sunteţi remarcabili. Aţi organizat un summit excepţional. Puteţi fi mândri de munca depusă aşa cum Europa este mândră de dumneavoastră. Pur şi simplu m-am îndrăgostit de Sibiu. Toată Europa s-a îndrăgostit de dvs. Mersi”, a conchis Donald Tusk.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *