Preşedintele Klaus Iohannis a susținut miercuri o declaratie de presă la Palatul Cotroceni , în care a solicitat demisia imediată a miniştrilor Carmen Dan şi Teodor Meleşcanu pe care îi consideră responsabili de organizarea necorespunzătoare a scrutinurilor de duminică 26 mai.
Totodată, președintele a salutat rezultatul alagerilor europarlamentare și a condamnat modul în care s-a derulat votarea în diaspora, dar și în țară.
„Este evident că trebuie să existe și urmări politice” pentru modul defectuos în care a fost organizat votul din Diaspora, a spus șeful Statului iar „cei care nu au organizat corespunzător sau chiar au organizat intenționat prost aceste alegeri trebuie să plătească cu funcția”.
„Vorbesc de urmarea politică […] Fiindcă nu au știut să-și dea demisia de onorare, solicit demiterea imediată a ministrului de Externe și a doamnei ministru de Interne. Imediat însemnând imediat”, a subliniat Klaus Iohannis.
Pentru remedierea „urgentă” a problemelor întâmpinate la vot și pentru că nu are „încredere” că guvernul veni cu „soluții rapide”, președintele Iohannis a anunțat înființarea la nivelul Administrației Prezidențiale a unei comisii mixte, în care vor fi invitați „toți cei care au atribuții” în domeniu.
Rolul acestei comisii este identificarea problemelor majore și propunerea de soluții către autoritățile care pot veni cu reglementări, respectiv Parlamentul, Guvernului și Autoritatea Electorală Permanentă, a arătat Klaus Iohannis.
Președintele a salutat rezultat „extraordinar de bun” de la referendumul pentru justiție, „care readuce România în normalitatea europeană” și a precizat că acest rezultat a fost apreciat „foarte foarte pozitiv” de liderii europeni cu care s-a întâlnit ieri la Bruxelles.
„Este un foarte mare succes pe care îl aveți voi, care vi se datorează vouă, dragi români”, a mai spus Klaus Iohannis.