În perioada 24-27 iunie, la Cinema Union are loc festivalul de film „Lumi comuniste pe ecran: Dincolo de alb şi negru”.
Evenimentul propune publicului bucureştean o serie de filme originale şi inovative care abordează idei precum cele de revoluţie, eliberare naţională şi solidaritate între Europa de Est şi aşa-zisa Lume a treia. Timp de patru zile organizatorii prezintă poveşti despre identitate, migraţie şi radicalism pe fondul circulaţiei internaţionale a modelului comunist în timpului Războiului Rece. Ele pun în lumină modul în care lumi diferite s-au imaginat reciproc şi au intrat în dialog, conflictul dintre diferite tradiţii cât şi dilemele generate de idealuri revoluţionare.
Fiecare film va fi precedat de o scurtă prezentare în limbă engleză realizată de istorici de la University College London, University of Hull şi University of Coimbra.
Filmele vor fi subtitrate în limbile română şi engleză sau franceză.
În prima zi a festivalului vor fi prezentate peliculele „Învăţătorul” (El Brigadista) regizat de Octavio Cortazar, şi „Primul învăţător” (Pervyy uchitel), în regia lui Andrey Konchalovsky.
În festival vor mai putea fi văzute „Paznicul frontierei” (Varuh meje) regia Maja Weiss, „Octombrie” (Octobre) regia Abderrahmane Sissako, „Rostov-Luanda” regia Abderrahmane Sissako, „Monangambe” regia Sarah Maldoror.
Marți 25 iunie va fi difuzat (ora 20.00) filmul Paznicul frontierei care examinează noile frontierele, fizice și simbolice, ale perioadei post-comuniste în fosta Iugoslavie, accentuând ierarhiile culturale și economice de după 1989.
Miercuri 26 iunie vor fi prezentate (începând cu ora 20.00) două filme (Octombrie și Rostov-Luanda) ale lui Abderrahmane Sissako, cunoscut pentru pentru filme importante precum Bamako sau Timbuktu. Sissako a studiat la Institutul Unional de Cinematografie de la Moscova între 1983 si 1989.
Octombrie prezintă povestea de dragoste a lui Idrissa (student african la Moscova) și a Irei (o tânără din Rusia), o istorie cotidiană a conexiunilor între „Lumea a treia” și Uniunea Sovietică. Rostov-Luanda este un documentar despre studenții africani în Uniunea Sovietică și destinele lor odată reveniți în țările de origine măcinate de crize politice și economice.
Ultima zi a festivalului, joi 27 iunie, va debuta la ora 19.00 cu un scurt metraj angolez, Monangambé, care redă realitatea cotidiană a luptei împotriva colonialismului. Este primul film al regizoarei Sarah Maldoror care a studiat la Institutul Unional de Cinematografie de la Moscova și este considerată unul dintre fondatorii cinematografiei africane.
Festivalul se va încheia cu documentarul Arte&BBC Cuba, o odisee africană, care prezintă o istorie inedită a Razboiului Rece: povestea sprijinului militar cubanez pentru mișcările de eliberare națională din Africa începând cu anii șaizeci până la sfârșitul Războiului Rece.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Globalizarea Socialismului: Conexiuni între Europa de Est şi ‘Lumea a Treia’”, implementat de universităţile College London, Exeter, Oxford, Leipzig, Columbia, Belgrad şi Academia Ungară de Ştiinţe şi finanţat de Arts and Humanities Research Council (Marea Britanie).