Montarea panourilor fotovoltaice pentru producerea de energie electrică şi/sau panouri solare pentru încălzirea apei este permisă fără ca proprietarul clădirii să obţină autorizaţia de construire, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Primăriile trebuie însă anunţate referitor la modificările aduse locuinţei, înaintea începerii lucrărilor.
”Începând cu data de 27 iunie 2019, persoanele interesate să-şi monteze panouri fotovoltaice nu mai sunt nevoite să cheltuie bani şi să piardă timp pentru obţinerea autorizaţiei de construire întrucât prin modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii s-a eliminat obligativitatea deţinerii unei astfel de autorizaţii.
Potrivit noilor prevederi legale, montarea panourilor fotovoltaice pentru producerea de energie electrică și/sau panouri solare pentru încălzirea apei este permisă fără ca proprietarul clădirii să obţină autorizaţia de construire, însă primăriile trebuie anunţate referitor la modificările aduse locuinţei, înaintea începerii lucrărilor”.
Modificarea actului normativ a fost inițiată de Ministerul Mediului, la propunerea Administrației Fondului pentru Mediu, pentru a debloca Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională și Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice.