Președintele Camerei de Comerț Româno-Germane, Dragoș Anastasiu, a transmis oamenilor de afaceri germani din România o serie de avertismente legate de posibile modificări ale regimului economic, în anul 2020.
Dragoş Anastasiu a declarat că pentru următorii trei ani nu vor exista bani pentru plata pensiilor şi salariilor bugetarilor. Acesta a precizat că este absolut necesar să se diminueze numărul de bugetari sau să se renunțe la cota unică de impozitare.
“Un Guvern cu prim-ministru tehnocrat va ajunge la putere în 2020 în România, care iniţial va lua măsura disponibilizării a 400.000 de bugetari, iar ulterior se va lua decizia renunţării la cota unică de impozitare şi adoptarea impozitării progressive”, le-a transmis marţi seară, afaceriștilor germani, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane, Dragoş Anastasiu.
El a apreciat că primele măsuri de austeritate ale următorului Guvern vor viza pensiile speciale şi salarizarea unitară, după care va urma disponibilizarea a 400.000 de bugetari.
“O să încerce să se atingă, unii de ei, în următorul an, dacă se poate, printr-un Guvern care nu o să aibă la vârf coloratură politică, să se atingă de Legea Pensiilor, cu pensiile speciale şi cu salarizarea unitară, dar în special prin diminuarea numărului de bugetari de la 1.200.000 la 800.000, printr-o schimbare la nivel de administraţie. Nu o să mai fie 42 de judeţe, ci 8 regiuni, n-o să mai fie 3.000 de unităţi administrativ-teritoriale, ci 1.000, şi de acolo dăm afară 400.000 de oameni, de care mediul privat are nevoie, ca să zic aşa. Depinde cine iese de acolo, că de unii s-ar putea să n-avem nevoie, că va fi mai rău decât aşa”, a afirmat Dragoş Anastasiu.
Acesta a avertizat că va fi greu pentru antreprenorii germani din România să argumenteze faţă de Guvern împotriva introducerii impozitării progresive, deoarece acest sistem de taxare este aplicat în Germania.