Klaus Iohannis

Klaus Iohannis și Regele Philippe – întrevedere la Palatul Regal din Bruxelles

Politica

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi, la Palatul Regal din Bruxelles, de regele Philippe. Președintele Iohannis s-a aflat la Bruxelles, pentru a deschide alături de Regele Philippe al Regatului Belgiei, Festivalul Internațional de Artă Europalia, la Palatul de Arte Frumoase Bozar, eveniment în cadrul căruia România este ţară invitată de onoare. Festivalul se desfăşoară în perioada 2 octombrie 2019 – 2 februarie 2020, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României şi al Regelui şi Reginei Belgienilor.

Cu ocazia întrevederii de la Palatul Regal din Bruxelles, Regele Philippe l-a felicitat pe președintele Klaus Iohannis pentru ,,hotărârea” cu care promovează aspirațiile românilor de ,,a-și croi o altă soartă”:

,,Îmi face o deosebită plăcere să vă întâmpinăm astăzi la deschiderea Festivalului de Artă Europalia. Regina Mathilde și cu mine suntem recunoscători pentru prezența dumneavoastră la Bruxelles. Acest festival reprezintă o oportunitate de a face țara dumneavoastră mai bine cunoscută în capitala Europei. Astăzi, țările noastre se regăsesc unite în cadrul Uniunii Europene. Colaborăm constructiv pe mai multe chestiuni de interes comun, atât la nivel bilateral, cât și european”.

Regele Philippe a exprimat disponibilitatea Belgiei de a fi alături de președintele României în toate inițiativele care aduc beneficii românilor.
“Domnule Președinte, aș dori să vă felicit personal pentru hotărârea cu care promovați aspirațiile românilor de „a-și croi o altă soartă”, așa cum spune imnul dumneavoastră național. Așteptăm cu nerăbdare multe alte realizări și suntem pregătiți să vă fim alături în toate inițiativele dumneavoastră”, a spus acesta.

În ceea ce privește evenimentul cultural organizat în capiatala Uniunii Europene, Regele Philippe a subliniat faptul că Festivalul Cultural Europalia reprezintă ,,o oportunitate pentru noi de a descoperi istoria țării dumneavoastră și cultura sa extrem de bogată”, adăugând că ,,expoziția principală aduce un omagiu lui Constantin Brâncuși, unul dintre marii artiști români și europeni ai secolului XX”. Brâncuși, spunea Regele Philippe, a fost impulsionat de ,,o căutare neclintită a simplității esențiale, a perfecțiunii abstracte sau, așa cum a descris-o, „a sensului real al lucrurilor. Opera sa inspiră atât forță, cât și seninătate. Asta vă dorim dumneavoastră și tuturor cetățenilor români – putere și seninătate”, a încheiat acesta.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a spus că este „încrezător că festivalul va juca un rol decisiv în consolidarea, în continuare, a legăturilor noastre bilaterale”.

„Astăzi, prietenia de lungă durată care uneşte România şi Regatul Belgiei este evidenţiată din nou prin cultură, prin lansarea celei de a 27-a ediţii a Festivalului Europalia. Am convingerea că aceasta va fi cu adevărat specială şi că publicul belgian şi european vor fi încântaţi de diversitatea, dinamismul, profunziunea şi unicitatea culturii româneşti.

A fi ţară invitată de onoare a ediţiei din acest an a Festivalului Europalia reprezintă o minunată ocazie, care vine în completarea interesului de care România s-a bucurat la Bruxelles anul acesta, pe durata preşedinţiei sale de succes la Consiliul Uniunii Europene. Totodată, sunt încrezător că festivalul va juca un rol decisiv în consolidarea, în continuare, a legăturilor noastre bilaterale”, a afirmat şeful statului, în cadrul întrevederii.

Europalia este unul dintre cele mai importante festivaluri de artă din lume, ediţia din acest an marcând al 50-lea an de existenţă. România a mai participat la ediţia din 2007.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *