dubai

Dubai – contrastul fascinant dintre arhitectura super modernă și deșertul din jur

Actualitate Lifestyle

Când întreaga lume se întoarce din vacanța de vară, cea cu milioane de oameni în jur, care se transformă mai apoi într-o experiență „împărtășită”, începe sezonul turistic în Dubai.

Destinațiile sunt multe, însă Dubai este cu siguranță o destinație fascinantă, imprevizibilă și explozivă . Acest “paradis al deșertului” este un oraș de trăit cu proprii ochi. Pare un templu dedicat modernității, splendoarei și luxului, dar aventurând pe străzile sale găsim caracterul autentic al culturii arabe printre arome picante și aerul de deșert care ne invită să îl descoperim.

Există atât de multe locuri de interes în Dubai, încât timpul nu pare niciodată suficient, iar atunci când te întorci acasă o faci întotdeauna cu sentimentul că ai lăsat ceva nevăzut în urmă. Spectacolul de neuitat al apusului în dunele deșertului, sau mirajul ultimului zgârie -nor al orașului, ori visul interzis al buticurilor elegante ale Mal-urilor faraonice. Dubai este toate acestea și multe altele. Este un oraș perpetuu în echilibru între Orient cu tradițiile sale milenare și Occident cu modernitatea sa. Priveliștile sale uluitoare și clădirile ultramoderne, stau în picioare sfidând legile gravitației, printre ritmurile lente și relaxate ale deșertului și viteza orașelor mileniului al treilea.

Dubai este cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite după numărul populației. Este situat pe coasta de sud-est a Golfului Persic, este reședința emiratului omonim și cu siguranță este destinația perfectă pentru cei care doresc să experimenteze o combinație de vacanță la mare, cu vizite culturale și mult shopping. Dubai este cel mai modern din cele 7 emirate care alcătuiesc Emiratele Arabe Unite, fascinant prin cladirile înalte, unice în lume, hoteluri de lux și magazine opulente.

Este o destinație care satisface cu siguranță orice fel de nevoi, atât pentru familii cât și pentru tineri, cu parcuri de distracții mereu noi și actualizate, parcuri acvatice unice în lume, cu hoteluri panoramice și cine servite la lumina lumânărilor pe acoperișul lumii, perfecte pentru cupluri, cu pârtii de schi interioare și curse off-road în dunele deșertului.

De asemenea, este dreptul de a vă bucura de câteva zile de odihnă pe plajă, cu o climă excelentă din octombrie până în aprilie,când începe sezonul turistic. Orașul în sine ar putea fi definit un mare parc de distracții pentru toate vârstele.

Fără urmă de îndoială în Dubai se pot găsi soluții pentru toate buzunarele, atât la nivel hotelier, unde chiar cu 3 stele este garantat un nivel de servicii care este întotdeauna foarte ridicat, cât și cel al restaurantelor.

Cea mai indicată perioadă pentru a călători în Dubai este între lunile octombrie și aprilie, deoarece vara temperaturile ajung la 40 – 50 de grade. În sezonul de toamnă temperaturile sunt blânde, permițându-vă să faceți o baie caldă și să vă relaxați la soare. Tot în această perioadă au loc și câteva evenimente impresionante: Dubai Shopping Festival și Dubai Summer Surprise.
Dubai este alcătuit din două mari zone, desparțite de un golf. La nord se află Deira, iar la sud Bur Dubai. Zona Deira, este si cea unde se află aeroportul Dubai Internațional.

Printre atracțiile turistice se numără:
Burj Khalifa, care mai poartă denumirea de Burj Dubai. Înainte de inaugurare, reprezenta cea mai înaltă clădire din lume. Burj Khalifa a fost inaugurat în anul 2010, are 828 de metri, 163 de etaje și 300 camere. În interiorul acestei clădiri, se află moscheea situată la cea mai mare înălțime, la etajul 154, piscina situată la cea mai mare înălțime (etajul 76), restaurantul situat la cea mai mare înălțime (etajul 122) și clubul situat la cea mai mare înălțime (etajul 144).

Fântâna din Dubai, este cel mai mare sistem de fântâni coregrafate din lume și propulsează apa până la 150 de metri înălțime.
Palm Jumeirah – Insula în formă de palmier, este una dintre cele mai mari insule artificiale din lume. Aceasta cuprinde hotelurile Waldorf Astoria, Fairmont, One&Only, Jumeirah Zabeel Saray si Atlantis, The Palm.
Atlantis the Palm – Complexul Atlantis este un resort magnific situat pe Palm Jumeirah, conține 2 turnuri simetrice – Royal Towers, legate între ele cu un maiestuos pod – Royal Bridge Suite. Dispune de parc acvatic de distracții cu 7 tobogane.

Hotelul subacvatic din Dubai este deja cunoscut în întreaga lume, acesta cazându-și turiștii în lumea peștilor. Clădirea coboară 20 de metri în apele Golfului Persic. Etajele superioare ale clădirii adăpostesc săli de conferință, o clinică de chirurgie estetică și un laborator de cercetare marină. Arhitectul a inclus și un cinematograf, unde vor fi proiectate în special filme care au ca temă apa sau oceanul.

Deșertul Dubai – ca să ajungeți în deșert, trebuie sa închiriați o mașină, deoarece drumul până la deșert durează aproximativ 50 de minute. Puteți rezerva safari de la site-urile: viator.com, expedia.com sau getyourguide.com.

Dubai Marina – este una din cele mai noi zone din Dubaiul modern, un “district portuar artificial” construit pe malurile noului canal obținut prin „aducerea” apei din golfului Persic. Toate clădirile din zonă oferă o priveliște minunată. Există o plajă deosebită, un golf pentru cele mai elegante și moderne ambarcațiuni, 1 mall și 2 zone pietonale, Walk si Marina Walk, unde veți descoperi o multitudine de magazine, cafenele și restaurante.
Wafi City – Complexul Piramidă – „The City”, stilizat după Egiptul antic, este un complex piramidal, care include un mall cu peste 300 de magazine și 30 de restaurante.

Moscheea Sheik Zayed – reprezintă una dintre cele mai mari moschei din lume, suficient de încăpătoare pentru 40.000 de oameni.

Dubai Museum – principalul muzeu din Dubai, situat în fortul Al Fahidi, cea mai veche clădire existentă, construită în 1787.

Madinat Jumeirah – tradus „Orașul Jumeirah”, îmbină experiențele tradiționale cu luxul. Acesta cuprinde hoteluri de lux, zone private construite după stilul tradițional, restaurante și saloane.

Emirates Tower –unul din simbolurile Dubaiului, cu înălțimi de 355m respetiv 309m, fiind în primele 50 cele mai înalte clădiri din lume
În mall-ul Emirates se află un resort de ski, cu o suprafață de 22.500 metri pătrați, acoperit cu zapadă tot anul. Aici se pot practica numeroase sporturi de iarnă, iar copiii beneficiază de un loc special de joacă.

Centrele comerciale: City Center Shopping Mall (care este cel mai mare mall);Lamcy Plaza; Wafi Shopping Mall; Burjuman Center; Al-Ain Shopping Center; Al-Ghurair City; Burjumen Center.

În Dubai găsiți foarte multe piețe tradiționale (souk-uri) unde se comercializează aur, haine, parfumuri, mirodenii și totodată, există o mulțime de restaurante cu mâncare foarte bună, indiană, arăbească sau afgană sau chiar dulciuri iraniene. Mai puteți mânca de asemenea la Mall sau la restaurantele locale, unde se pot servi feluri de mâncare alese.

Alcoolul nu poate fi consumat oriunde. Dacă intentionați să consumați ceva cu alcool, va trebui să mergeți într-un restaurant sau într-un bar dintr-un complex hotelier. Nu este necesar să fiți cazați într-unul dintre aceste hoteluri pentru a bea ceva la restaurantele și barurile lor.

Pentru cei care iubesc viața de noapte, sunt recomandate: Club Roberto Cavalli (în interiorul Hotelului Fairmont), Crystal Club (la ultimul etaj al hotelului Raffles) sau Barasti Beach Bar (în hotelul Le Meridien Mina).
Alegerea potrivită pentru cazare, depinde de bugetul pe care îl aveți.

Dacă dispuneți de un buget mai mic, puteți opta pentru hotelurile din zona Deira, care este mai puțin luxoasă și are prețuri mai accesibile față de zonele noi ale Dubaiului.

Pentru a călători prin Dubai, cel mai eficient mijloc de transport este metroul, care se întinde pe o rază de 70 de km, fiind cea mai lungă linie de metrou automată din lume. Taxiurile și autobuzele sunt un alt mijloc de transport. În Dubai sunt 75 de trasee în interiorul orașului și peste 15 rute între Emirate.

Pentru a ajunge în Dubai, avionul reprezintă cea mai la îndemană metodă de a călatori. Din România, există zboruri directe către Dubai, operate de Wizz Air și Fly Dubai. Durata zborului este de 5 ore, dacă alegeți să plecați din Bucuresti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *