judecatori

CCR – Abrogarea pensiilor speciale este neconstituțională

Social

CCR a admis, miercuri, sesizările privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale.

“Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecțiile de neconstituționalitate şi a constatat că Legea privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu și indemnizațiile pentru limită de vârstă, precum și pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaționale este neconstituţională, în ansamblul său.

Curtea a reținut, în esență, că legea criticată are un caracter profund eterogen, vizând statute profesionale diferite, precum și funcții de demnitate publică, tratate împreună din perspectiva pretinsului deziderat de eliminare a ”pensiilor speciale”, fără a se respecta exigențele impuse atât din punct de vedere al formei specifice fiecărui domeniu de reglementare, cât și al fondului reglementărilor”, se arată într-un comunicat.

“Astfel, în procedura de adoptare s-a încălcat ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului cu privire la modificarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și obligația constituțională de dezbatere a reglementărilor privitoare la drepturile deputaților și senatorilor în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului, cu consecința încălcării dispozițiilor art.65 alin.(2) lit.j) și art.75 alin.(l) cu referire la art.73 alin.(3) lit.l) din Constituție. De asemenea, actul normativ adoptat nu are la bază nicio documentare sau fundamentare, cercetare sau studiu de impact, fiind încălcate în acest sens prevederile constituționale ale art.1 alin.(3) și (5) care consacră statul de drept, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor. Curtea a constatat în final că legea a fost adoptată și cu încălcarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, reglementat de art.147 alin.(4) din Constituție.

Sub acest aspect, Curtea a statuat că potrivit dispozițiilor art.147 alin.(4) din Constituție, deciziile sale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, având aceleași efecte pentru toate autoritățile publice și toate subiectele individuale de drept”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *