Președintele Klaus Iohannis, a susținut marți, 27 octombrie la Palatul Cotroceni, o declarație de presă, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii şi cu specialişti din domeniul medical şi al terapiei intensive, că ne aşteaptă o perioadă foarte dificilă şi sunt necesare eforturi susţinute pentru a ţine sub control epidemia de COVID-19.
Declarația președintelui:
“Situația epidemiologică atât la nivel european, cât și la nivel național se agravează, din păcate, constant și numai în ultima zi am avut peste 100 de români care au pierdut lupta cu virusul.
Ne așteaptă o perioadă foarte dificilă și sunt necesare eforturi susținute pentru a ține sub control epidemia. Lupta cu virusul se desfășoară pe două fronturi – pe de o parte, în zona de prevenție, prin care încercăm limitarea transmiterii infecției, și pe de altă parte în spitale, acolo unde bolnavii de COVID-19 au nevoie de îngrijire și de tratament de specialitate.
De aceea, am dorit să am o discuție aplicată cu experți recunoscuți de Terapie Intensivă și Ministrul Sănătății, care mi-au prezentat o analiză a resurselor de la Terapie Intensivă la nivel național, secțiile ATI la nivel național – și când vorbim de resurse, mă refer atât la paturi dotate cu aparatură specifică, cât și la personalul medical.
Guvernul a elaborat o strategie de creștere a capacității de terapie intensivă la nivel național chiar de la începutul pandemiei.
În tot acest timp, Ministerul Sănătății a desfășurat mai multe proiecte de achiziție de ventilatoare, monitoare, paturi și alte echipamente necesare secțiilor de Terapie Intensivă, astfel că, la acest moment, avem, conform rapoartelor din secțiile de ATI, 3.065 de paturi de Terapie Intensivă – pentru toți pacienții, nu doar COVID, deci, în total 3.065 de paturi -, 2.252 de ventilatoare mecanice, 2.756 de monitoare și o serie întreagă de echipamente achiziționate cu diverse surse de finanțare.
La acestea se adaugă cinci unități de Terapie Intensivă mobile, două spitale modulare și un modul ATI, cu un total – acestea suplimentare – de 169 de paturi.
În ceea ce privește doar ventilatoarele ATI funcționale, vă dau doar un exemplu, ca să înțelegeți cum s-a lucrat: în perioada aprilie-octombrie 2020, creșterea capacității de ventilatoare la nivel național a fost de 73%, și până în decembrie se adaugă încă 15%, asta însemnând că, practic, de la începutul pandemiei până acuma, capacitatea s-a dublat pe ventilatoare!
Planul strategic pentru următoarea perioadă prevede etape clare de implementare și urmărește deschiderea unor noi capacități de terapie intensivă distribuite la nivel național, precum cele de la Oradea, Constanța, Craiova, în locații nou construite cu destinații de Terapie Intensivă sau care se vor transforma în secții de terapie intensivă.
Și aici am solicitat foarte concret date despre București. Și aici vom avea, în șapte spitale, o extensie a capacității de Terapie Intensivă și pot să vă spun în următoarele maximum zece zile vom avea, suplimentar față de ce există acum, 123 de paturi de Terapie Intensivă.
Așadar, autoritățile au acționat și au planuri clare, bine puse la punct, astfel încât să poată fi asigurate condițiile necesare în secțiile de Terapie Intensivă pentru îngrijirea pacienților în stare gravă.
Astfel, accesarea fondurilor europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) va duce încă la o creștere a capacității de gestionare a crizei sanitare. Numai pentru ventilatoare mecanice, de exemplu, creșterea din aprilie 2020 până în aprilie 2021 va reprezenta o creștere de 146%, conform datelor pe care mi le-au prezentat specialiștii. Este uimitor!
În urma analizei nevoilor spitalelor, se va achiziționa, prin proceduri specifice – iarăși din fonduri europene – întreaga gamă de aparatură și echipamente necesare dotării unităților sanitare, de la monitoare, ventilatoare, paturi, aparate de anestezie, la ecografe și aparate RT-PCR.
Accesarea acestor fonduri va avea un impact extrem de important, vom avea o creștere semnificativă la fiecare dintre acești indicatori, cifrele fiind calculate cu precizie de specialiști.
De exemplu, fiindcă am vorbit de paturile de Terapie Intensivă – 662 de paturi de acest fel, de înaltă performanță, au fost deja avizate pentru finanțare prin acest program și se va realiza în perioada următoare.
Pentru a stopa însă răspândirea virusului, este nevoie și de implicarea noastră, a tuturor cetățenilor. Oricâte măsuri ar lua autoritățile, acestea nu vor fi suficiente dacă nu suntem cu toții parte a acestui efort național de a salva cât mai multe vieți.”, a declarat președintele Iohannis.