A fost modificat regimul străinilor în România

Social

Regimul străinilor în România a fost modificat, astfel că viza de lungă şedere pentru studii va putea fi acordată, la cerere, doar străinilor care solicită intrarea pe teritoriul României în calitate de student, stagiar sau elev, fiind excluse programele de schimb de elevi şi proiectele educaţionale.

În cazul străinilor de origine română, bursieri ai statului român sau exoneraţi de plata taxelor de şcolarizare, înscrişi la o instituţie de învăţământ preuniversitar de stat, ciclul liceal, cu frecvenţă, solicitarea pentru viza de lungă şedere pentru studii trebuie să fie însoţită de următoarele documente:

dovada acceptării la studii, eliberată de Ministerul Educaţiei, din care să rezulte că vor urma o formă de învăţământ cu frecvenţă la o instituţie de învăţământ preuniversitar de stat, ciclul liceal;

-dovada asigurării condiţiilor de cazare;
-asigurarea medicală pe perioada valabilităţii vizei;
-încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui cu privire la şederea în scop de studii pe teritoriul României, în cazul minorilor.

Străinii bursieri ai instituţiilor de învăţământ universitar de stat, acreditate ori autorizate provizoriu potrivit legii, cursuri cu frecvenţă, vor putea solicita viză de lungă şedere pentru studii, nefiind necesară dovada achitării taxei de studii şi nici dovada mijloacelor de întreţinere.
Prelungirea dreptului de şedere:

1.Străinii intraţi în România în calitate de stagiari care participă la un program de formare profesională neremunerată pot solicita prelungirea dreptului de şedere dacă prezintă:

acord de formare profesională;
angajament scris al entităţii-gazdă, în sensul că, în cazul în care un stagiar rămâne în mod ilegal pe teritoriul României, entitatea respectivă răspunde de rambursarea cheltuielilor suportate din fonduri publice pentru şederea şi îndepărtarea stagiarului respectiv;
dovada deţinerii unei diplome de absolvire a învăţământului superior în ultimii 2 ani care precedă data cererii sau dovada participării la un ciclu de studii care conduce la obţinerea unei astfel de diplome;

dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de cel puţin nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, pentru o perioadă de cel puţin 6 luni.
2. Străinii de origine română, bursieri ai statului român sau exoneraţi de plata taxelor de şcolarizare pot solicita prelungirea dreptului de şedere pe o perioadă egală cu durata totală a studiilor, dacă:

-sunt înscrişi la o instituţie de învăţământ preuniversitar de stat, ciclul liceal, cu frecvenţă;
-au încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui cu privire la şederea în scop de studii pe teritoriul României, în cazul minorilor.
3. Străinii bursieri ai instituţiilor de învăţământ universitar de stat pot solicita prelungirea dreptului de şedere pe o perioadă egală cu durata totală a studiilor, dacă fac dovada că:
sunt bursieri la o instituţie de învăţământ universitar de stat, acreditată ori autorizată provizoriu potrivit legii, cu frecvenţă;

au încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui cu privire la şederea în scop de studii pe teritoriul României, în cazul minorilor.

Bursierilor statului român, străinilor de origine română, precum şi străinilor bursieri ai instituţiilor de învăţământ universitar de stat, acreditate ori autorizate provizoriu potrivit legii, li se poate prelungi dreptul de şedere temporară pentru studii, fără a face dovada mijloacelor de întreţinere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *