Cea de-a treia tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech, constând în 150.150 doze, a sosit în România, marți 6 ianuarie, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, transportul fiind asigurat de firma producătoare, inclusiv în momentul transportului la sol, potrivit unui comunicat de presă al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, fiind distribuite 150.150 doze, după cum urmează:
– Centrul Regional de Distribuţie Bucureşti: 39.975 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 26.325 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 20.475 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 20.475 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Craiova: 13.650 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Iaşi: 17.550 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Timişoara: 11.700 doze.
Din cea de-a doua tranşă de vaccinuri, sosită în România la 29 decembrie 2020 (de 140.400 doze), s-au distribuit 80.935 doze, din care, numai astăzi, 6 ianuarie, 13.925 doze, către direcţiile de sănătate publică judeţene şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, după cum urmează: DSPM Bucureşti, DSP Alba, DSP Arad, DSP Argeş, DSP Botoşani, DSP Bihor, DSP Caraş-Severin, DSP Cluj, DSP Covasna; DSP Galaţi; DSP Ilfov; DSP Sălaj; DSP Suceava, DSP Timiş, DSP Vâlcea.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în cea de-a doua tranşă, cât şi în cea de-a treia tranşă, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi Centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.
Reamintim că, în acest moment, procesul de vaccinare se desfăşoară, conform Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, pentru personalul prevăzut în Etapa I de vaccinare din domeniile sănătăţii şi social – sistem public şi privat.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea primului ministru.