Adele

Adele a sărbătorit împlinirea celor 31 de ani

Lifestyle

Celebra cântăreață Adele a împlinit frumoasa vârstă de 31 de ani, ocazie cu care a postat pe Instagram o fotografie de la petrecerea ei, alături de un mesaj surprinzător în care le-a mărturisit fanior faptul că vârsta de 30 de ani a încercat-o foarte mult.

„Aceștia sunt cei 31 de ani ai mei…Vârsta de 30 de ani m-a încercat atât de tare, dar am ținut-o în frâu și am încercat să nu mă las doborâtă. Nu contează cât timp suntem aici, pentru că viața este complicată uneori. M-am schimbat drastic în ultimii ani și încă mă schimb și e în regulă.

31 va fi un an mare și voi face totul pentru mine. Pentru prima dată într-un deceniu sunt gata să simt lumea din jurul meu. Fiți amabili cu voi, că suntem numai oameni, mergeți încet, puneți telefonul jos și râdeți cu voce tare la fiecare ocazie. Voi învăța să iubesc mai mult, în cele din urmă” este mesajul postat de Adele, pe Instagram.

Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este o cântăreaţă şi compozitoare britanică. Ea a debutat la 19 ani şi s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată şi de criticii muzicali. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics’ Choice la BRIT Awards, iar în 2012 a câştigat şase premii Grammy. Înzestrată cu o voce excepţională, artista nu s-a ferit să-şi exprime deziluziile în dragoste în melodii precum „Someone Like You” şi „Rolling in the Deep”. Cel de-al treilea album al cântăreţei, intitulat „25”, a fost lansat pe 20 noiembrie 2015, doborând toate recordurile, atât pe piaţa din Marea Britanie, cât şi pe cea din SUA.

Artista are 15 premii Grammy în total, dar şi un Oscar primit în 2013 pentru piesa „Skyfall” de pe coloana sonoră a peliculei omonime.

Luna trecută Adele a anunțat că se desparte de soțul ei, Simon Konecki (45 de ani), pe care l-a cunoscut în 2011 și cu care are un fiu, Angelo, de șase ani.

Divorţul de Simon Konecki, fondatorul unei organizaţii de caritate, a fost confirmat de reprezentanţii artistei într-o declaraţie dată publicităţii pe 19 aprilie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *