Federaţia Spaniolă de Fotbal a anunţat, luni, încetarea colaborării cu sponsorul tehnic Adidas, şi a invitat firmele competitoare la negocieri în vederea semnării unui nou contract.
Cele două se aflau într-un parteneriat încă din anul 1991, iar actualul contract ar fi trebuit să expire în 2026. Totuşi, forul condus de Luis Rubiales a decis întreruprea unilaterală a colaborării pentru că actualul contract, semnat în mandatul precedentei conduceri, conţine mai mute nereguli.
„Condiţiile stipulate în contractul semnat în urmă cu câţiva ani nu respectă criteriile legale, transperanţa şi corectitudinea pe care Federaţia Spaniolă de Fotbal le consideră acceptabile. Începând de astăzi, vom înceapă o perioadă de negocieri pentru a semna cu un nou sponsor tehnic. Toate firmele din acest domeniu vor avea oportunitatea să contacteze Federaţia”, se arată în comunicatul emis de Federaţia Spaniolă de Fotbal.
Ibericii vor continua să îmbrace echipamentul produs de firma din Germania până când Federaţia va ajunge la o înţelegere cu un nou sponsor tehnic.
Echipa naţională de Fotbal a Spaniei se află în grupă cu România în preliminariile pentru EURO 2020. Echipa condusă de Luis Enrique este prima în grupa F, cu 6 puncte, urmată de Suedia, cu patru. Tricolorii vor întâlni Spania, pe teren propriu, pe 5 septembrie. Partida retur va avea loc pe 11 noiembrie, la Madrid.