Hans Klemm

Ambasadorul SUA la București – decorat la final de mandat de președintele Klaus Iohannis

Politica

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a fost decorat, marți, de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național ‘Steaua României’, cel mai înalt ordin național românesc.

“Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți, 10 decembrie a.c., decretul de decorare a Excelenţei Sale domnul Hans Klemm, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.

Astfel, în semn de înaltă recunoaştere şi apreciere pentru implicarea personală la dezvoltarea relaţiilor dintre ţara noastră şi Statele Unite ale Americii, pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România-SUA, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce Excelenţei Sale domnul Hans Klemm, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Evenimentul de decorare al Ambasadorului SUA în România, Hans Klemm a avut loc la Palatul Controceni.

„Îmi face o deosebită plăcere să ne întâlnim pentru a recunoaște meritele unui profesionist, cu o contribuție extraordinară la dezvoltarea relațiilor dintre România și Statele Unite ale Americii. Este o ocazie solemnă, în care confer cea mai înaltă decorație a statului român, dar este, totodată, o ceremonie dedicată prieteniei. La acest moment, în care misiunea dumneavoastră la București se apropie de sfârșit, Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii este mai solid și mai dinamic decât în orice moment din istoria sa. Marcarea, în 2020, a 140 de ani de relații diplomatice dintre țările noastre are loc într-un context bilateral de care putem să fim mândri.

În dialogul pe care l-am avut cu Președintele Donald Trump, în luna august, la Washington, dar și acum mai puțin de o săptămână, în marja reuniunii NATO de la Londra, am remarcat angajamentul ferm și interesul Administrației Statelor Unite ale Americii pentru consolidarea și aprofundarea relațiilor cu România.

Aportul dumneavoastră la aceste evoluții a fost unul substanțial, prin statornicia prieteniei pe care ați arătat-o poporului român, prin susținerea dialogului și a cooperării și prin inițiativele pe care le-ați promovat și pus în practică într-un mod deosebit de eficient. Într-o relație bilaterală bazată pe valori comune – precum stat de drept, democrație și drepturile omului – ați știut să dați un exemplu personal de acțiune consecvent fundamentată pe acestea.

Într-un context complex în plan regional și internațional, România și-a reconfirmat statutul de cel mai predictibil și ferm aliat regional al Statelor Unite. În același timp, de-a lungul istoriei, România a beneficiat, în îndeplinirea aspirațiilor sale juste, de sprijinul aliaților și partenerilor săi. Acest sprijin ne responsabilizează și ne face să continuăm eforturile noastre de edificare a unui stat de drept puternic, modern și sustenabil, care să promoveze activ, atât în regiunea Mării Negre, cât și dincolo de aceasta, valorile transatlantice.

Având în vedere rezultatele deosebite ale misiunii dumneavoastră la București pentru dezvoltarea parteneriatului româno-american, pentru reconfirmarea și aprofundarea angajamentelor reciproce dintre țările noastre, îmi face o deosebită plăcere să vă acord Ordinul Național „Steaua României”, în grad de „Mare Cruce”. Vă felicit!”, a spus președintele Klaus Iohannis.

La rândul său, Ambasadorul SUA i-a mulțumit președinteului Iohannis pentru „această onoare”:

„Vă mulțumesc pentru acestă onoare. Am rugat echipa mea să mi se alăture azi, pentru că prin munca lor a fost posibilă această recunoaștere a muncii. Am promovat securitate națională în raport cu partenerii strategici. Am avut realizări deosebite și militar și informativ. Întâlnirea dvs. cu Trump a făcut parte din acest efort. Am căutat să promovăm democrația și să contribuim la consolidarea insituțiilor democractice”, a spus Hans Klemm în cadrul ceremoniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *