serviciului 112

Amendă – 5.000 de lei pentru transmiterea de alerte false la 112

Social

Amenda pentru apelurile false la 112 a fost majorată – 5.000 de lei pentru cine sună fără un motiv întemeiat.

Persoanele care alertează fals agenţiile specializate de intervenţie, prin 112, sunt obligate să suporte costurile legate de logistică, deplasare, utilizarea sistemelor tehnice, cheltuielile cu personalul, iar amenda maximă se majorează la 5.000 de lei, prevede proiectul privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă adoptat marţi în plenul Senatului.

Proiectul, iniţiat de Guvern, a fost adoptat cu 68 de voturi „pentru” şi şapte abţineri.

Proiectul de act normativ generează, potrivit expunerii de motive, „schimbări în legislaţia naţională care vor permite asigurarea unui răspuns cât mai prompt la urgenţele cetăţenilor prin îmbunătăţirea posibilităţilor de preluare şi gestionare a informaţiilor de localizare asociate apelurilor de urgenţă în vederea creşterii gradului de acurateţe şi de precizie a localizării apelanţilor aflaţi într-o situaţie de urgenţă şi, totodată, prin punerea la dispoziţia dispecerilor/autorităţior a unui set mai larg şi mai precis de informaţii de localizare, în scopul unui răspuns cât mai eficient al autorităţilor la situaţii de urgenţă”.

Conform proiectului de act normativ, “pentru un plus de eficienţă în corectarea comportamentelor contravenţionale şi descurajarea efectuării de alerte false, cuantumurile amenzii aplicate pentru săvârşirea acestei contravenţii au fost majorate astfel: cuantumul minim a fost majorat de la 500 la 1.500 de lei, iar cel maxim de la 1.000 la 5.000 de lei”.

Senatorul social-democrat Şerban Nicolae a precizat că iniţiativa legislativă urmăreşte ca pe teritoriul României să nu se mai comercializeze terminale pentru telefoane mobile fără să aibă preinstalată aplicaţia STS în mod gratuit, producătorii de telefoane mobile comercializate în ţara noastră având la dispoziţie 12 luni pentru efectuarea acestei operaţiuni.

Apelul abuziv repetat, de natură a bloca accesul altora la liniile de urgenţă nu este un apel de urgenţă, deci nu are de ce să beneficieze de această protecţie, iar interesul superior al cetăţeanului aflat în dificultate este să restricţionez acel apel cu următoarea menţiune: apelul postului telefonic va fi deblocat pentru apelul de urgenţă pentru identificarea persoanei care a comis apelul abuziv sau care a transmis apelul abuziv. Asta ajută, fără să-i mai oblig pe toţi cetăţenii să cumpere cartele prepay cu buletinul, cu analize medicale, cu identitatea părinţilor şi altora.

Nu mă ajută cu nimic că cineva sună de 5.000 de ori, blocând sistemul naţional pentru apeluri de urgenţă, dacă mă duc să-l caut după aia, să-i dau amendă contravenţională, care nu depăşeşte 5.000 de lei”, a susţinut Șerban Nicolae.
Proiectul va fi trimis spre dezbatere şi adoptare la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *