Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează lucrări de înregistrare a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, pe o suprafaţă de peste 6,7 milioane de hectare din 2.442 de UAT-uri. Finanţarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) şi din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, infromează instituția într-un comunicat.
“ANCPI, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localităţi în 172 de UAT-uri, din totalul de 3.181 de UAT-uri, precum şi în peste 20.000 de sectoare cadastrale, cu o suprafaţă totală de peste 4,8 milioane de hectare. Dintre acestea, 56 de comune au fost cadastrate prin Proiectul major „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România”, finanţat prin POR 2014 – 2020. Numărul cărţilor funciare deschise cu fonduri europene este de 492.317.
Astfel, până la data de 2 februarie 2023, prin programele derulate, ANCPI a deschis peste 5,5 milioane de noi cărţi funciare, gratuit pentru cetăţeni.
Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvenţiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară 6,80 milioane de hectare (71%).
În prezent, se desfăşoară lucrări de cadastru la nivelul întregului UAT în 549 de localităţi, dintre care 501 comune beneficiază de fonduri europene. Totodată, se derulează lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în 21.944 de sectoare cadastrale. Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetăţeni, a tuturor imobilelor (terenuri şi clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene şi din bugetul local al primăriilor.
ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi 46.933.673 – cofinanţare de la bugetul de stat.”, se arată în comunicat.
Mai multe informaţii referitoare la stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică realizate prin POR şi PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html.