nato

Angel Tîlvăr – Comandamentul NATO de la Sibiu joacă un rol esenţial în asigurarea securităţii Alianţei, pe flancul estic

Politica

Ministrul Angel Tîlvăr: „Comandamentul NATO de la Sibiu joacă un rol esenţial în asigurarea securităţii Alianţei, pe flancul estic.”
Vizita ministrului apărării naţionale în garnizoana Sibiu

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a efectuat miercuri, 3 aprilie, o vizită la Comandamentul Multinaţional de Sud-Est din Sibiu (HQ MNC-SE).
În cadrul briefingului de informare de la Corpul Multinaţional al NATO, comandantul unităţii, generalul-maior Cristian Dan, a prezentat obiectivele principale ale structurii pentru perioada următoare, în contextul în care HQ MNC-SE exercită comanda şi controlul asupra tuturor structurilor NATO dislocate în România şi Bulgaria.

La rândul său, ministrul apărării naţionale a subliniat importanţa prezenţei aliate şi a celor patru structuri ale NATO din ţara noastră, precum şi integrarea eficientă a capabilităţilor Armatei României în structurile Alianţei.
„Comandamentul NATO de la Sibiu joacă un rol esenţial în arhitectura sistemului de securitate al Alianţei Nord-Atlantice, pe flancul estic, fiind o dovadă a solidarităţii şi puterii de cooperare deosebite dintre statele membre ale NATO. Acesta reuneşte naţiuni cu istorii, culturi şi tradiţii diverse, dar cu o unitate de neclintit. Împreună suntem mai puternici împotriva provocărilor de securitate cu care ne confruntăm în prezent, iar România demonstrează că este un aliat valoros în regiunea Mării Negre”, a subliniat ministrul Tîlvăr.

Ministrul apărării naţionale a fost însoţit, la Sibiu, de şeful Direcţiei Generale Management Resurse Umane, generalul-locotenent George Spiridonescu, de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-locotenent Ciprian Marin, şi de şeful Direcţiei Medicale, generalul-maior medic Dragoş-Marian Popescu.
Comunicat de presă – Ministerul Apărării Naţionale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *