ASF modernizează şi adaptează legislaţia pieţei de capital în raport cu evoluţiile la nivel naţional şi internaţional

Social

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a organizat astăzi o serie de consultări, la care au participat asociaţii profesionale/de profil reprezentative, precum şi reprezentanţi ai infrastructurii pieţei de capital, pe marginea propunerilor cuprinse într-un proiect de act normativ care vizează modificarea şi completarea legislaţiei specifice, precum şi stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a publicităţii şi a tehnicilor agresive de comunicare practicate de entităţile care nu sunt înscrise în Registrul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Elaborarea proiectului de act normativ are în vedere strategia ASF în ceea ce priveşte procesul de actualizare şi îmbunătăţire continuă a legislaţiei pieţei de capital, pentru alinierea acesteia la legislaţia europeană, aflată la rândul ei într-o continuă transformare. De asemenea, dezvoltarea pieţei de capital, îmbunătăţirea protecţiei investitorilor, precum şi întărirea rolului ASF reprezintă alte linii directoare ale proiectului, care se regăsesc, totodată, şi în strategia ASF privind piaţa de capital.

Proiectul de act normativ se axează pe aspecte a căror soluţionare are un caracter urgent, ţinând cont de dinamica şi de evoluţia pieţei de capital, care impun adaptarea legislaţiei la noile situaţii apărute în practică, dar şi de necesitatea reglementării unor problematici care conduc la eficientizarea operaţiunilor derulate pe piaţa de capital.
Modificările aduse legislaţiei ce fac obiectul proiectului de act normativ urmează a fi supuse aprobării Consiliului ASF şi ulterior transmise Ministerului Finanţelor. Proiectul va fi supus consultării publice, urmând a parcurge toate celelalte etape ale procesului legislativ.

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *