AUR trage un semnal de alarmă – Limba română în Ucraina, pe cale de dispariţie

Social

Partidul AUR a luat act de noua dispoziţie emisă de autorităţile ucrainene privind anularea statutului de limbă regională al limbii române. Măsura anunţată de Administraţia Regională de Stat Cernăuţi afectează identitatea comunităţii româneşti din Ucraina, populaţie autohtonă care locuieşte în mod tradiţional în regiunile Cernăuţi, Transcarpatia şi Odesa, supusă unui proces agresiv de asimilare, cu scopul de a schimba componenţa etnică a populaţiei în aceste regiuni.

„Ucraina încalcă sistematic drepturile sutelor de mii de români din interiorul graniţelor sale, iar autorităţile de la Bucureşti dau dovadă de o pasivitate care fie denotă ignoranţă, fie existenţa unor înţelegeri ascunse cu Kievul. Sunt state care au pus piciorul în prag şi care şi-au apărat etnicii aflaţi pe teritoriul Ucrainei, condiţionând susţinerea pentru integrarea europeană de respectarea drepturilor minorităţilor naţionale. Preşedintele Klaus Iohannis şi Ministerul Afacerilor Externe au ales, în schimb, să tacă, sau să se manifeste timid în apărarea comunităţilor româneşti din Ucraina”, a declarat George Simion, copreşedinte AUR.

AUR atrage atenţia că dispoziţia Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi nu corespunde prevederilor Constituţiei şi angajamentelor internaţionale ale Ucrainei şi solicită autorităţilor de la Bucureşti intervenţia de urgenţă pe cale politică şi diplomatică pentru menţinerea statutului de limbă regională al limbii române.

În acelaşi timp, AUR va apăra drepturile legitime ale românilor din Ucraina şi îi va sprijini pe aceştia în demersurile lor constituţionale, consfinţite de Carta Europeană a Drepturilor Omului şi de tratatele internaţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *