Australian Open 2023 –  premiile vor atinge cifre record de 76,5 milioane de dolari australieni

Sport

Valoarea totală a premiilor pentru Australian Open 2023, primul turneu de Mare Şlem al sezonului din tenisul profesionist, care va debuta pe 16 ianuarie la Melbourne, va atinge cifre record de 76,5 milioane de dolari australieni (48,3 milioane de euro), în creştere cu 3,4 la sută, conform organizatorilor, citaţi de AFP.

Câştigătorii titlurilor la feminin şi masculin, la simplu, vor câştiga fiecare 2,975 milioane de dolari australieni (1,88 milioane de euro), iar sumele încasate de jucătorii eliminaţi în tururile precedente vor fi şi ele în creştere.
Pentru o eliminare în primul tur, suma primită va fi de 106.250 de dolari australieni (peste 67.140 de euro, în creştere cu 3,2 la sută), iar pentru turul 2 de 158.850 de dolari australieni (aproximativ 100.000 de euro).

Directorul turneului, Craig Tiley, a precizat că ansamblul premiilor pentru turneele disputate în timpul verii australiene va depăşi pentru prima oară 100 de milioane de dolari australieni, echivalentul a 63,2 milioane euro.
„Este esenţial să fii în măsură să oferi cele mai bune oportunităţi pentru a asigura succesul acestor turnee şi să ne asigurăm că cei mai buni jucători sunt recompensaţi aşa cum se cuvine”, a declarat el.
În ultimii 20 de ani, dotarea pentru Australian Open a crescut cu 321 la sută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *