Băile Bazna. Băile de sub stâncă

Travel

Stațiunea este situată central în Podișul Târnavelor, între râurile Târnava Mare și Târnava Mică, într-o regiune de dealuri acoperite cu påduri întinse, plantații de vițå de vie și pomi fructiferi. Stațiunea se aflå la 17 km de orașul Mediaș, 53 km de Sighișoara și 72 km de Sibiu.

Atestata documentar încă de la 1302, printr-un act în care consiliul unei mănăstiri din Oradea adevereşte că un comite sas a donat localitatea denumită Bazna bisericii catolice din Alba Iulia. Iniţial aşezată în alt loc, mai spre vest, pe Valea Morii, spre Boian de unde a fost mutată pe actuala vatră în secolul al XIV-lea. Pe la sfârşitul aceluiaşi secol s-a construit în mijlocul aşezarii o cetate fortificată cu palisade.
Prin apele minerale, descoperite ulterior, Bazna a atras atenţia oameniler nu numai din Transilvania, ci şi din alte locuri. În secolul al XVIII-lea, apele minerale de la Bazna fac obiectul unor lucrari interesante. Astfel, Rudolf Rothens, în lucrarea Memorabilae Europae, aminteşte de aceste ape (1749), iar dr. Klaus, în studiul Izvoare tămăduitoare din monarhia austriacă,se refera la binefacerea apelor din Bazna.

Calitățile apelor din Bazna sunt remarcate încă din secolul al XVIII-lea. În anul 1814, izvoarele de la Bazna trec în proprietatea bisericii evanghelice din localitate, iar la sfârșitul aceluiași an este decisă construirea unui stabiliment balnear. Primele amenajări pentru băi au fost realizate în anul 1835, iar în anul 1843 s-a construit primul stabiliment balnear.

În 1877 băile trec în posesia bogătașului Brekner din Mediaș, care le arendează pe timp de 70 de ani, acesta construind instalații sistematice, care au contribuit la dezvoltarea și modernizarea stațiunii. Primul medic al stațiunii a fost angajat în anul 1905, când se înființează și o farmacie.Tot în aceeași perioadă începe producția de sare de Bazna.
În anul 1949, băile de la Bazna au fost trecute în administrația Ministerului Sănătații, iar din 1950, dacă până atunci a avut caracter sezonier – devine o stațiune cu caracter permanent.
Apele minerale sunt clorurat sodice, iodurate, bromurate, concentrate, atermale, cu o mineralizare totală de 17,1-74,5 grame/litru. Din apa izvoarelor se extrage sarea de Bazna, comercializată în farmacii. Nămolul terapeutic extras din bazinele din stațiune are origine mixtå, predominând substanțele minerale aduse la suprafață de apa sondelor și izvoarelor care sedimentează.Bioclimat de cruțare, slab excitant.Pe malul lacurilor sărate, în timpul verii, atmosfera este bogată în aerosoli și hidroioni de iod și de sodiu, cu efecte terapeutice.

Apele minerale de la Bazna sunt indicate în afecțiuni reumatismale degenerative (spondiloză cervicală, dorsal și lombară, artroze, poliartroze), afecțiuni reumatismale inflamatorii (stări alergice după reumatism articular acut sau după infecții de focar), afecțiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrită scapulohumeralå), afecțiuni posttraumatice (redori articulare posttraumatice, stări post-operatorii pe articulații, mușchi și oase, stări după entorse, luxații și fracturi), afecțiuni neurologice periferice (pareze și paralizii posttraumatice, sechele după polineuropatii, poliradiculoneuropatii, sechele după poliomielită), afecțiuni ginecologice (cervicite, metroanexite cronice), afecțiuni asociate (afecțiuni ORL, afecțiuni endocrine, boli profesionale).

Stațiunea are în dotare instalații pentru băi calde cu apă minerală în căzi și bazine; instalații pentru băi calde de nămol și împachetări calde de nămol; amenajări pentru aerohelioterapie, ungeri cu nămol și băi reci în bazine cu apă minerală; instalații complexe pentru electro și hidroterapie; sală de gimnastică medicală, masaj medical. Astfel că astăzi la Bazna se asigură tratamentul bolilor reumatice, ginecologice, fizioterapie, ORL, aromoterapie, homeoterapie, refloxoterapie.
Stațiunea dispune de facilități de cazare în hoteluri de trei stele, pensiuni de 2-4 margarete și vile.
Printre atracțiile turistice ale zonei se numără biserica fortificată din satul Bazna, construită în 1402, în stil gotic care are un turn caracteristic deasupra porții sale răsăritene, încheiat cu o galerie din lemn.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *