Bianca Andreescu

Bianca Andreescu s-a calificat în turul 2 la Roland Garros

Sport Actualitate

Bianca Andreescu s-a calificat marți în turul 2 la Roland Garros, după un meci de trei ore. Jucătoarea canadiană de origine română a trecut în turul inaugural de Marie Bouzkova din Cehia (5-7, 6-4, 6-4) la capătul unui meci de trei ore, cu 17 break-uri.

Meciul dintre Bianca Andreescu și Marie Bouzkova a început luni, însă a fost întrerupt din cauza întunericului.

Înaintea începerii turneului de la Roland Garros, Bianca Andreescu era pe locul 23 WTA şi cap de serie numărul 22, în timp ce Marie Bouzkova se afla pe poziţia a 118-a în ierarhia mondială. Marie Bouzkova s-a calificat pe tabloul principal din postura de lucky loser şi s-a aflat în premieră pe tabloul principal al Openului Franţei.

Bianca Andreescu a reuşit 58 de mingi direct câştigătoare (24 Bouzkova), dar a şi comis 60 de erori neforţate, faţă de 32 ale cehoaicei. Meciul a fost un carusel al mingilor de break, 40 în total, dintre care 17 au fost fructificate de cele două jucătoare.

Următoarea adversară a Biancăi Andreescu va fi americanca Sofia Kenin (35 WTA).

Bianca Andreescu reprezintă Canada. Ea a câștigat pe 17 martie primul său titlu WTA, când s-a impus în finala turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells, în fața germancei Angelique Kerber, locul 8 WTA, cu 6-4, 3-6, 6-4.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *