bani

Bugetul Sectorului 4 pentru anul 2024 a fost aprobat

Social

Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat joi bugetul de venituri şi de cheltuieli aferent anului 2024, informează PS4 într-un comunicat.

“Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat astăzi, 8 februarie a.c., bugetul de venituri şi de cheltuieli aferent anului 2024. În acest an, comunitatea Sectorului 4 va beneficia de suma estimată la 3,6 miliarde de lei, cifră record care va permite realizarea unor investiţii masive în obiective strategice pentru Bucureşti.

Astfel, conform proiectului de buget, aprobat cu majoritate de voturi, cei mai mulţi bani, aproximativ 2,4 miliarde de lei, vor fi alocaţi secţiunii de investiţii. Bugetul este construit având la bază şapte direcţii de interes pentru dezvoltarea durabilă şi sustenabilă a Sectorului 4, precum: infrastructură, ordine publică, educaţie, zone verzi, reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, protecţia mediului, transporturi şi comunicaţii. Din această sumă, aproximativ 1,5 miliarde de lei provin din fonduri europene nerambursabile disponibile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), restul provenind din programe guvernamentale (Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny) şi din bugetul local.

Dintre cele şapte direcţii de dezvoltare, educaţia va beneficia de o alocare bugetară considerabilă, în valoare de 500 de milioane de lei, din care vor fi finanţate cheltuieli precum: consolidarea, modernizarea şi dotarea cu materiale şi aparatură specifică de ultimă generaţie a unităţilor de învăţământ aflate în administrarea Sectorului 4.

Totodată, alte 990 de milioane de lei vor fi investite în renovarea şi eficientizarea energetică a blocurilor de locuinţe, în timp ce pentru proiectele de infrastructură critică şi pentru suplimentarea, întreţinerea şi regenerarea spaţiilor publice, precum intersecţia de la Eroii Revoluţiei, extinderea parcului Tudor Arghezi sau construirea pasajului de la Apărătorii Patriei, va fi alocată suma de aproximativ 900 de milioane de lei.

Din restul sumelor de până la 3,6 miliarde de lei, vor fi acoperite cheltuielile specifice pentru asistenţă socială, mentenanţă obiective şi ordine publică, asigurarea stării de salubritate a spaţiilor publice, pentru întreţinerea spaţiilor verzi deja existente în Sectorul 4, pentru utilităţi, salarii şi reparaţii curente.

„Vorbim despre un buget istoric pentru Sectorul 4 nu numai pentru valoarea bugetului estimat pentru 2024, ci mai ales, pentru nivelul sumelor consistente pe care le direcţionăm către investiţiile publice, mai bine de două treimi din veniturile totale. Dintre toate acestea, îmbucurător este faptul că reuşim să atragem fonduri europene nerambursabile în sumă de aproximativ 1,4 miliarde de lei. Le mulţumesc atât colegilor alături de care lucrez la primărie pentru munca asiduă pe care o depun, cât şi colegilor consilieri locali pentru votul acordat astăzi asupra proiectului de buget”, declară Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.
Comunicat de presă – Primăria Sector 4 Bucureşti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *