Campanie de comunicare şi conştientizare în domeniul calităţii aerului, inițiată de PMB

Lifestyle

Primăria Capitalei anunţă pe SEAP un concurs de soluţii pentru o campanie de comunicare şi conştientizare în domeniul calităţii aerului.

Concurenţii vor trebui să propună: un nume de campanie; un logo; kit media care să includă texte de prezentare, foto, afişe, grafică, bannere; script pentru spot audio; script pentru spot video; grafică pentru site.
În urma concursului de soluţii nu se vor acorda premii. Participantului desemnat câştigător i se va atribui contractul de achiziţie publică, iar acesta va include servicii de creaţie, producţie şi difuzarea social-media. Devizul va fi defalcat pe componentele creaţie, producţie şi difuzare social-media şi nu trebuie să depăşească 838.325 lei, fără TVA.

„Prin concursul de soluţii organizat de Primăria Municipiului Bucureşti se urmăreşte selectarea celei mai bune propuneri pentru dezvoltarea branding-ului, respectiv: alegere nume campanie, manualul de identitate vizuală şi a elementelor de creaţie de tip logo, spot video – audio pentru TV, radio, on-line şi afişaj outdoor aferente campaniei de comunicare şi conştientizare, astfel încât aceasta să fie unitară, constantă şi uşor de recunoscut. Prin concursul de soluţii se urmăreşte alegerea celei mai bune propuneri pentru campanie, astfel încât aceasta să ajungă la cât mai mulţi cetăţeni şi să genereze interes pentru subiectul ‘calitatea aerului’ în capitală şi să determine modificarea comportamentului acestora prin raportare la activităţile cu impact asupra calităţii aerului”, specifică anunţul.

Conform acestuia, dezvoltarea urbanistică a Capitalei şi dinamica socio-economică a ultimilor ani, însoţită de creşterea considerabilă a transportului urban de toate categoriile, impune municipalităţii acţiuni „care să contribuie la asigurarea unor condiţii de viaţă optime cetăţenilor” în perspectiva îndeplinirii obiectivelor de calitate a aerului.

„Creşterea accentuată a parcului auto, caracteristicile traficului rutier, precum şi preferinţa utilizatorilor pentru anumite tipuri de mobilitate, contribuie la detaşarea evidentă a traficului rutier ca sursă principală de poluare a aerului în municipiul Bucureşti prin emisiile de poluanţi şi gazele cu efect de seră, precum: dioxid de carbon, monoxid de carbon, oxizi de azot, oxizi de sulf, particule în suspensie (PM10, PM2,5 şi particule ultrafine), plumb, compuşi organici volatili etc”, se arată în document.

În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va reprezenta 5%, componenta de creaţie 75%, metodologia de implementare a contractului 20%.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 17 aprilie.
Participanţii la concurs pot fi persoane juridice cu capacitatea profesională de a realiza activităţile ce fac obiectul contractului. În cazul unei forme de asociere temporară, liderul acesteia va înscrie proiectul în concurs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *