Cristian Şofron, premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITEM

Lifestyle

Actorul şi regizorul Cristian Şofron, Directorul Teatrului „Stela Popescu” din Bucureşti, va primi Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova (UNITEM), ediţia a XXIII-a.
Gala Premiilor UNITEM 2024 va avea loc la 25 martie, ora 17.00, în sala Teatrului Naţional SATIRICUS I.L. Caragiale din Chişinău şi va fi transmisă în direct la Moldova 1 şi pe portalul on-line Privesc.Eu.

Printre premiile acordate se numără premiul pentru pentru cel mai bun spectacol dramatic, cea mai bună lucrare regizorală, cel mai bun rol feminin, cel mai bun rol masculin, cel mai bun spectacol pentru copii, cel mai bun spectacol de forme mici, cel mai bun spectacol în teatrul de păpuşi etc.

Cristian Şofron este directorul Teatrului Stela Popescu din anul 2021. A debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului „C.I. Nottara” alături de mari actori ai scenei româneşti ca George Constantin, Alexandru Repan, Ştefan Iordache şi Emil Hossu.

În film, a debutat la vârsta de 10 ani în regia lui Sergiu Nicolaescu, în producţia „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, alături de Amza Pellea, Gheorghe Dinică, Octavian Cotescu şi Ion Besoiu, film pentru care a şi primit Premiul pentru Debut. A primit şi Premiul aniversar „Gopo” pentru serialul Toate pânzele sus (regia Mircea Mureşan), Premiul de Excelenţă şi Diploma „Clacheta de Aur” (2012) acordat de către Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România cât şi Diploma aniversară pentru contribuţia adusă activităţii Teatrului de Stat din Constanţa în anul 2016.

A absolvit Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” la clasa prof. univ. Octavian Cotescu în anul 1983. În vasta sa activitate artistică menţionăm câteva din spectacolele în care a jucat: Aceşti nebuni făţarnici de Teodor Mazilu (regia Octavian Cotescu), Amadeus de Peter Shaffer (regia Alexandru Darie), Furtuna de Cao Yu (regia Alexandru Dabija) şi Henric al IV-lea de Luigi Pirandello (regia Dominic Dembinski).

În calitate de regizor second a lucrat cu Alexandru Darie pentru spectacolele Jolly Joker de Tudor Popescu, Amadeus de Peter Shafer, Porţile (Săptămâna Luminată) de Mihail Săulescu, cu regizorul Horaţiu Mălăele pentru spectacolul Puricele de Georges Feydeau şi cu regizorul Alexandru Repan la spectacolul Underground după Maxim Gorki. A regizat spectacolul Titanic vals de Tudor Muşatescu pentru Teatrul Naţional din Constanţa, spectacol premiat la Festivalul de Comedie din Bucureşti.

Este Vicepreşedintele Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film (UARF), membru al Federaţiei Internaţionale a Actorilor (FIA), membru în Comisia de Dialog Social a Ministerului Culturii, Preşedinte de Onoare al Uniunii Sindicatelor din Instituţiile de Spectacole din România (USIS), membru în Comisia de specialitate (secţiunea Actori) la Centrul Român pentru administrarea drepturilor de autor din România (CREDIDAM) şi Expert Independent pe probleme de Cultură la Comisia Europeană. Printre subiectele seminariilor, congreselor şi conferinţelor desfăşurate în întreaga lume, la care a participat ca promotor al statutului Artistului în România, enumerăm: Drepturile Artiştilor în Uniunea Europeană, Statutul Artistului în lume, Paşaportul internaţional al actorului şi dansatorului, Egalitatea de şanse, Mobilitatea, libera circulaţie a artiştilor, Dubla taxare a artiştilor şi Dialogul şi Asigurările sociale.

Este Manager Cultural, Formator şi Expert Evaluator Proiecte Culturale, acreditări obţinute de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi este absolvent al programului de perfecţionare profesională Elaborarea şi managementul proiectelor.

A fost Director General Artistic la Teatrul Naţional Constanţa, Consultant Artistic la Universitatea de artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Director General al Centrului Cultural European pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, Director General/Manager al Teatrului Odeon din Bucureşti şi actor al Teatrului „C.I Nottara” din Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *