rugby

Campionatul Mondial de Rugby 2019 – două meciuri anulate

Sport

Organizatorii Cupei Mondiale de rugby au decis anularea a două partide, din cauza taifunului Hagibis, care va lovi Japonia în week-end.

Meciurile care urmau să se joace sâmbătă, 12 octombrie, între Franța și Anglia și Noua Zeelanda – Italia, de la Campionatul Mondial de rugby, au fost anulate de organizatori din cauza taifunului Hagibis, care urmează să lovească Japonia la sfârșitul acestei săptămâni.

„Am decis să anulăm unele meciuri, bazându-ne pe ultimele previziuni meteorologice, de care am luat cunoştinţă în această dimineaţă. Este regretabil, însă am luat decizia bună, deoarece siguranţa este prioritatea noastră numărul 1”, a declarat Alan Gilpin, directorul CM 2019.
Partidele vor fi înregistrate cu scorul de 0-0, iar fiecare dintre cele 4 echipe va primi câte două puncte.

În urma acestei hotărâri, Franţa, Anglia şi Noua Zeelandă au obţinut calificarea în sferturile de finală ale competiţiei.

Noua Zeelandă a încheiat pe primul loc în Grupa B, cu 16 puncte, urmată de Africa de Sud, 15 puncte, în timp ce Italia a terminat pe locul 3, cu 12 puncte.

În Grupa C, Anglia (17 puncte) şi Franţa (15 puncte) obţinuseră deja calificarea în sferturile de finală, meciul având totuşi o miză importantă, ocupanta locului 1.

Liga Mondială de Rugby a anunțat că posesorilor de bilete de la aceste două meciuri li se vor rambursa integral banii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *