ange

Președintele Iohannis convorbire telefonică cu Cancelarul Germaniei, Angela Merkel

Președintele Klaus Iohannis a avut joi o convorbire telefonică cu Cancelarul Republicii Federale Germania, Angela Merkel, la solicitarea acesteia, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. “Discuția a avut loc în pregătirea reuniunii, din această seară, a membrilor Consiliului European, în format videoconferință, dedicată aspectelor legate de gestionarea pandemiei de COVID-19. Cancelarul Germaniei i-a transmis condoleanțe […]

Continue Reading
ioh

Klaus Iohannis – reconstruim tot sistemul sanitar din temelii

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după o ședință la care au participat reprezentanți ai sistemului medical, că au fost identificate problemele legate de aparatura din spitale și a promis o „reconstruire din temelii” a sistemului sanitar din România. Declarația președintelui: “Am avut astăzi o discuție foarte tehnică și aplicată pe un domeniu de mare […]

Continue Reading
21

România U21 merge la Campionatul European de fotbal din 2021

Echipa națională a României U21 s-a calificat la Campionatul European de fotbal pentru tineret din 2021, după ce a terminat la egalitate cu Danemarca, 1-1 (0-0), marţi seara, pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti, în ultimul meci din Grupa a 8-a a preliminariilor. Danezii au deschis scorul prin Nikolai Laursen (50 – penalty), însă Valentin […]

Continue Reading
lud

Ludovic Orban a mers în Parlament – la solicitarea PSD pentru a prezenta stadiul bugetului pe 2021

Premierul Ludovic Orban a mers în Prlament, la solicitarea PSD, pentru a prezenta stadiul elaborării bugetului de stat pe anul viitor şi a bugetului asigurărilor sociale. “Domnule președinte, doamnelor și domnilor deputați, vă mărturisesc că, oarecum, mă surprinde această chemare tocmai din partea grupului parlamentar PSD, care a deținut guvernarea trei ani de zile după […]

Continue Reading
decl

Declarația pe propria răspundere este obligatorie pentru deplasarea pe timpul nopții

De luni, 9 noimbrie au intrat în vigoare, la nivel national, noile măsuri menite să limiteze raspândirea coronavirusului. Adeverința din partea angajatorului și Declarația pe propria răspundere sunt obligatorii pentru deplasarea persoanelor pe timpul nopții, în intervalul orar 23.00 – 5.00 începând de luni, 9 noiembrie 2020, timp de 30 de zile, cu posibilitate de […]

Continue Reading
bid

Joe Biden a câștigat alegerile și va deveni al 46-lea președinte al Statelor Unite

În a patra zi de numărare a voturilor, candidatul Partidului Democratic, Joe Biden este ales președinte. După zile de răsturnări și controverse, în lupta cu Donald Trump, Biden va deveni al 46-lea președinte al Statelor Unite. Fostul vicepreședinte Joe Biden cucerește Pennsylvania și ajunge la 273 de electori. „America, sunt onorat că m-ai ales să […]

Continue Reading
iohannis

România intră în carantină parțială – masca obligatorie peste tot, şcolile trec în online, circulaţia va fi interzisă noaptea

Președintele Klaus Iohannis, a participat joi seară la şedinţa Guvernului Orban, cerând măsuri concrete pentru prevenirea răspândirii Covid-19. Președintele a prezidat ședința de Guvern și a anunțat că circulația pe timpul nopții va fi interzisă, măștile vor fi obligatorii peste tot, în toată țară, târgurile și piețele vor fi închise, iar școlile vor trece toate […]

Continue Reading
vizita

Vizita oficială a prim-ministrului României, Ludovic Orban, în Palestina

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a efectuat miercuri, 4 noiembrie 2020, o vizită oficială în Palestina. Oficialul român a avut întrevederi cu președintele Mahmoud Abbas și cu prim-ministrul Mohammad Shtayyeh. Agenda convorbirilor a inclus analizarea stadiului actual al relațiilor bilaterale și a perspectivelor de cooperare dintre România și Palestina, precum și discuții aprofundate referitoare la stadiul […]

Continue Reading
Boris Johnson

Marea Britanie intră în carantină naţională din 5 noiembrie

Marea Britanie a raportat marţi 397 de noi decese cauzate de COVID-19, aceasta fiind cea mai mare cifră zilnică înregistrată de la 27 mai. Per total, bilanţul deceselor a crescut la 47.250, Anglia fiind ţara cu cel mai mare număr oficial de morţi din Europa din cauza COVID-19, informează Reuters. De asemenea, 20.018 noi cazuri […]

Continue Reading
iohannis

Klaus Iohannis – “Vaccinul anti-COVID va ajunge în România în primul trimestru din 2021”

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, marți, după întâlnirea de la Palatul Cotroceni, cu responsabilii din Sănătate că prima tranșă a unui vaccin anti-Covid va ajunge în România, în cel mai optimist scenariu, în primul trimestru al anului viitor. Declatația prețedintelui: “Situația epidemiologică de la nivelul tuturor statelor europene se degradează rapid, iar populația este […]

Continue Reading