Ceremonia de premiere a turneului de tenis organizat de misiunea diplomatică şi CG Madrid

Sport

„Sportul este un mijloc de socializare, practicarea lui ajută la dezvoltarea integrală a oamenilor, iar noi ca Ambasadă, prin proiectele noastre, încercăm să-i ajutăm pe cei tineri să îşi descopere şi să îşi valorifice talentele, să fie aplaudaţi şi premiaţi pentru eforturile depuse”. Cu aceste gânduri, ambasadorul României în Regatul Spaniei, George Bologan, a participat la 30 octombrie, alături de primarul localităţii Villanueva de la CaĂąada, la ceremonia de premiere a turneului de tenis organizat de Ambasada României şi Consulatul General al României la Madrid.

Evenimentul, organizat în colaborare cu Primăria Villanueva de la CaĂąada şi complexul sportiv „Santiago Apostol” din localitate, s-a bucurat de participarea a 24 de de copiii români şi prietenii lor din Spania.
Mulţumim autorităţilor locale pentru susţinerea manifestată în organizarea acestui turneu, precum şi sponsorului, Tennis Point deoarece orice lucru de succes se face cu spirit de echipă, cu susţinerea si a altor persoane şi instituţii şi mai ales cu entuziasm.

Cei mici, indiferent de vârstă sau pricepere, au avut ocazia să îşi pună în practică talentul sportiv, într-o atmosferă primitoare şi distractivă. Mulţumim părinţilor care au dat curs invitaţiei noastre şi şi-au înscris copiii la această competiţie sportivă care a subliniat încă o dată importanţa promovării practicării unui port pentru a se bucura de o viaţă sănătoasă.

Mulţumirile noastre merg de asemenea şi către conaţionalii noştri, părinţii unor micuţi tenismeni, precum domnul Ionuţ Ciocan si către arbitrul Tomas del Prada care s-au implicat în reuşita acestui turneu, dând dovadă de solidaritate şi spirit voluntar, tocmai pentru că acţionând împreună, suntem mai puternici şi putem reuşi în desfăşurarea de acţiuni care să vină în sprijinul comunităţii.
Comunicat de presă – Ambasada României în Regatul Spaniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *