cfr

CFR acordă reduceri tarifare la peste 100 de trenuri

Social

La peste 100 de trenuri InterRegio din noul Mers al Trenurilor pe anul 2020 se aplică tarife mai mici, prin reduceri procentuale sau prin admiterea la călătoria pe anumite porțiuni a abonamentelor la tarif de tren Regio, informează CFR Călători.

Pe site-ul CFR Călători, toate trenurile la care se aplică reduceri procentuale sunt marcate cu simbolul „%”, precizează compania.
La toate trenurile Interregio la care se aplică reducerile procentuale, rezervarea locului este obligatorie, iar valoarea tichetului de rezervare pentru clasa a 2-a este de 3,9 lei.

O altă facilitate prezentată de CFR Călători este accesul la anumite trenuri Interregio cu abonamente valabile la trenurile Regio.

Odată cu intrarea în vigoare a actualului program de mers al trenurilor, CFR Călători a lansat pentru prima dată un program pilot pentru deservirea zonelor suburbane, prin care este permisă călătoria posesorilor de abonamente valabile la trenuri Regio şi cu trenurile Interregio la clasa a 2-a (excepţie cele care circulă în trafic internaţional), pentru abonamentele emise pe distanţe de până la 30 de kilometri, numai pe relaţii cuprinse în aceste zone, vezi: (cfrcalatori.ro).

Posesorii de abonamente de călătorie valabile la trenuri Regio cărora le este permisă circulaţia cu trenuri Interregio la clasa a 2-a nu au obligativitatea rezervării locului. În cazul în care se doreşte călătoria cu loc rezervat, călătorul va achita integral diferenţa tarifară şi tariful de rezervare a locului la tren InterRegio (3,90 lei).

Călătorii cu abonamente valabile la tren Regio, cuprinse în zonele tarifare 1 -10 km, 11 – 20 km, 21 -30 km, depistaţi în trenuri IR care nu au oprire comercială în staţiile de plecare sau destinaţie de pe abonament sau în tren IR care circulă în trafic internaţional vor fi consideraţi ca fără legitimaţie de călătorie.

Reducerile procentuale şi circulaţia cu abonamente Regio la tren Interregio sunt valabile până la data de 14 iunie 2020, informează cfrcalatori.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *