cfr

CFR Călători anulează o serie de trenuri în zona Suceava

Social

În urma Ordonanței Militare numărul 6 din data de 30 martie 2020, CFR Călători adaptează circulația trenurilor la noile măsuri impuse de autoritățile abilitate.

Zilnic circulă spre Suceava, din marile orașe (București, Timișoara, Cluj Napoca, Galați) un număr de 7 trenuri de lung parcurs, pe sens. Astfel anumite trenuri care aveau ca stație finală Suceava, vor opri în stații care preced zona carantinată, iar altele vor fi rerutate sau suspendate pe durata instituirii carantinei.

Printre trenurile anulate se numără:
IR 1667 Bucureşti Nord Iaşi ANULAT
IR 1668 Iaşi Bucureşti Nord ANULAT
IR 1752 Suceava Nord Bucureşti Nord ANULAT
IR 1755 Bucureşti Nord Suceava ANULAT
R 5567 Botoşani Suceava Nord ANULAT
În ceea ce privește trenurile Regio (locale), circulația acestora este reconfigurată în totalitate pentru a asigura mobilitatea cetățenilor în noile condiții impuse de Ordonanța Militară.

Doar foarte puține categorii de persoane pot intra în zona carantinată
Având în vedere prevederile Ordonanței Militare nr.6 din data de 30.03.2020, CFR Călători va emite tichete de călătorie pentru municipiul Suceava și zona limitrofă numai pentru persoanele la care face referire articolul 3 din Ordonanța Militară:

Art.3 – În zona carantinată prevăzută la art.1 este permisă intrarea, respectiv ieșirea
pentru:
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale,sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.

Eliberarea legitimațiilor de călătorie se face în baza adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *