Comisia Europeană a anunțat, luni, că va acorda o finanțare de 90 de milioane de euro pentru găsirea unui vaccin împotriva coronavirus.
Finanțarea totală a Comisiei Europene pentru prevenirea răspândirii virusului la nivel global se ridică la 232 de milioane de euro.
Comisia Europeană a anunțat, astăzi, un nou pachet de ajutor financiar în valoare de 232 de milioane de euro pentru statele membre în combaterea focarelor de COVID-19, cunoscut drept coronavirus, epidemia ce a izbucnit luna decembrie a anului trecut în regiunea Wuhan, din China.
Noile finanțări ale UE vor ajuta la detectarea și diagnosticarea bolii, îngrijirea persoanelor infectate și va preveni transmiterea ulterioară a viruslui, care a făcut până acum peste 2.600 de victime.
”Cu peste 2.600 de vieți pierdute deja, nu există altă opțiune decât să se pregătească la toate nivelurile. Noul nostru pachet de ajutor va sprijini Organizația Mondială a Sănătății și va viza finanțarea țărilor cu sisteme de sănătate mai slabe. Scopul nostru este să blocăm extinderea focarul la nivel global”, a precizat și Janez Lenarčič, comisarul pentru gestionarea crizelor și coordonatorul european pentru răspunsuri la situații de urgență.
Ajutorul de 232 de milioane de euro anunțat de Comisia Europeană este distribuit astfel:
114 milioane de euro vor sprijini Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în special planul global de pregătire și de reacție, îndeosebi în țările cu sisteme de sănătate slabe și rezistență limitată; 15 milioane de euro sunt alocate în Africa, inclusiv Institutului Pasteur Dakar, Senegal, pentru a sprijini măsuri precum diagnosticul rapid și supravegherea epidemiologică; 100 milioane euro, din care 90 milioane euro pentru un parteneriat public-privat cu industria farmaceutică pentru căutarea unui vaccin și 10 milioane pentru proiecte de cercetare privind epidemiologia, diagnosticul, terapeutica și managementul clinic în retenție și prevenire; 3 milioane euro alocați Mecanismului de protecție civilă al UE pentru zboruri de repatriere a cetățenilor UE din Wuhan, China.
„Având în vedere situația în evoluție rapidă, suntem pregătiți să creștem asistența. În acest sens, o misiune expertă comună a Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor și Organizația Mondială a Sănătății va pleca în Italia săptămâna aceasta pentru a sprijini autoritățile italiene. „, Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară.
Bilanţul epidemiei de pneumonie virală a ajuns luni 2.592 de decese în China continentală după anunţarea a 150 de decese suplimentare, au informat autorităţile sanitare chineze, raportând în acelaşi timp o scădere a numărului de noi contaminări.