benzina

Consiliul Concurenței – cu ochii pe companiile petroliere

Social

Scumpirea carburanților este decisă de un lider de piață și are efect direct asupra stabilirii prețurilor de către celelalte companii, au descoperit inspectorii Consiliului Concurenței, în cadrul unei anchete sectoriale.

Rezultatele anchetei sectoriale au fost prezentate în 8 iulie, la circa o săptămână după ce Consiliul Concurenţei a lansat aplicaţia Monitorul preţurilor pentru carburanţi, care afişează preţurile pentru toate tipurile de carburanţi (benzină şi motorină) practicate în reţelele OMV, Petrom, Rompetrol, Mol, Lukoil, Socar şi Gazprom din întreaga ţară.

Iată precizările Consiliului Concurenței:
“Consiliul Concurenţei susţine implementarea unei reguli prin care toţi operatorii să afişeze simultan majorările preţurilor la carburanţi, în anumite zile şi la ore stabilite.

Autoritatea de Concurenţă solicită adoptarea acestei măsuri în urma derulării unei anchete sectoriale pe piața comercializării cu amănuntul de carburanţi din România care a confirmat faptul că existenţa unui lider, care deţine aproximativ jumătate din piaţă, are efect direct asupra modului în care se modifică preţurile cu amănuntul la carburanţi, acesta fiind, de regulă, şi iniţiatorul modificărilor de preţ.

În același timp, fiecare companie monitorizează constant activitatea concurenţilor şi reacţionează la modificările de preţuri ale acestora. Astfel, companiile concurente preferă să adopte un comportament similar cu cel al liderului din punct de vedere al modificărilor de prețuri, acestea realizându-se, de cele mai multe ori, într-un interval de maximum 24 de ore. În aceste condiţii, concurența pe piața comercializării cu amănuntul de carburanţi din România este redusă, fapt care se reflectă asupra nivelului preţurilor cu amănuntul la carburanţi.

Ca urmare, în vederea creşterii concurenţei în acest sector, Consiliul Concurenţei susţine eleborarea unui act normativ1 prin care să se stabilească numărul creşterilor de preţ săptămânale, zilele în care se pot efectua aceste creşteri şi ora modificării, valabile pentru toate companiile de pe piaţă, pentru reducerile de preţ neimpunându-se nicio restricţie de acest fel, acestea putând fi operate oricând.

Începând cu ianuarie 2011, în Austria a fost instituită obligaţia legală ca orice companie, care doreşte majorarea preţului carburanţilor, să poată face această creştere în orice zi, numai la ora 12.00 AM, reducerile fiind permise în orice moment.

Nivelul concurenţei este influenţat, de asemenea, de o serie de factori structurali, specifici pieţei comercializării cu amănuntul de carburanţi din România, dintre care cel mai important este reprezentat de gradul foarte ridicat de concentrare a pieţei: un număr restrâns de companii petroliere care deţin aproximativ 90% din totalul vânzărilor de carburanţi.

Din analizele efectuate, a rezultat faptul că preţurile la pompă au fost corelate în perioada 2014 – 2018 cu cotaţiile internaţionale la produsele petroliere (benzină şi motorină), modificările de preț din România urmând îndeaproape evoluțiile internaționale atât la creșteri, cât și la scăderi.

În ceea ce privește structura prețului carburanților, datele arată că acciza și TVA dețin o pondere însemnată, de circa 50% din prețul final. Potrivit datelor recente publicate de Comisia Europeană, România se află printre ţările europene în care preţurile finale, cu taxe, sunt mult mai mici decât media europenă atât la benzină, cât şi la motorină.

În ceea ce privește preţurile fără taxe, preţul benzinei se situează, de asemenea, sub media europeană, în timp ce la motorină prețul oscilează în jurul mediei europene. Consiliul Concurenţei susţine, în continuare, că nivelul de concurenţă ar putea creşte prin îmbunătăţirea procesului de autorizare a construcţiei de staţii de distribuţie şi intrarea pe piaţa carburanților a lanțurilor de hiper/supermarketuri.

De asemenea, Autoritatea de Concurenţă recomandă autorităţilor competente (CNAIR, ANAP) analizarea posibilităţii modificării legislației astfel încât să se evite situaţiile în care o companie care operează o staţie pe un tronson de autostradă să construiască o altă staţie situată înainte sau după staţia iniţială. În acest fel, va fi stimulată concurenţa la nivel local, iar consumatorul va putea alege oferta cea mai avantajoasă.

În acelaşi timp, Autoritatea de Concurenţă încurajează companiile să o informeze cu privire la eventualele bariere la intrarea pe piaţă cu care se confruntă, pentru ca acestea să poată fi supuse analizei și, dacă este cazul, să poată fi identificate eventuale soluţii de facilitare a intrării pe piaţa comercializării cu amănuntul de carburanţi.

Consiliul Concurenţei consideră oportună decizia ANRM de a stabili prețul de referință pentru petrolul extras din România în funcție de cotația Brent din luna anterioară. Acest tip de petrol răspunde condiţiilor de pe piaţa europeană şi este relevant şi pentru piaţa românească a carburanţilor şi, ca urmare, este normal să fie avut în vedere la stabilirea redevenței pentru petrolul extras din România.

Autoritatea de Concurenţă consideră că majorarea nivelului redevenței petroliere va intensifica presiunea concurențială pe piață, în condiţiile în care nu se creează bariere în calea importurilor de carburanți auto în România. 3 În acelaşi timp, Consiliul Concurenţei solicită adoptarea de urgenţă a unui act normativ care să reglementeze situația juridică a terenurilor puse la dispoziția unor operatori economici în contextul privatizării și pentru care nu s-au obținut certificate de atestare a dreptului de proprietate, cum este şi cazul OMV Petrom.

Ca urmare, aceștia au utilizat terenurile fără ca statul să primească în schimb acţiuni sau contravaloarea folosinței/chirie. Prin acest act normativ, operatorii economici în cauză vor fi obligaţi să întocmească documentaţia necesară pentru obţinerea certificatului de proprietate, în termen de maximum un 1 an de la intrarea în vigoare a legii, valoarea terenurilor urmând a fi înregistrată ca aport în natură al statului la capitalul acelor companii.

De asemenea, companiile vor fi obligate la plata către autoritățile publice a contravalorii folosinței terenurilor pentru perioada de la intrarea în vigoarea a legii și până la majorarea capitalului social cu contravaloarea respectivă, cât și pentru trecut (perioada de la privatizare până la intrarea în vigoare a legii), un proiect de lege în acest sens aflându-se în analiza ministerului de resort.

Reamintim că, urmare a atenţiei deosebite acordate sectorului comercializării de carburanţi din România, Consiliul Concurenţei a lansat aplicaţia Monitorul preţurilor pentru carburanţi, care afişează preţurile pentru toate tipurile de carburanţi (benzină şi motorină) practicate în reţelele OMV, Petrom, Rompetrol, Mol, Lukoil, Socar şi Gazprom din întreaga ţară. Monitorul preţurilor pentru carburanţi este valabil atât sub formă de aplicație web, www.monitorulpreţurilor.info, cât şi ca aplicație mobilă (IOS și Android) ce poate fi descărcată din App Store şi Google play, oferind multiple facilități de căutare, sortare și filtrare a datelor.

Raportul anchetei sectoriale pe piața comercializării cu amănuntul de carburanţi din România poate fi consultat timp de 30 de zile pe pagina web a instituţiei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *