judecatori

Consiliul Superior al Magistraturii și-a ales noul președinte – judecătoarea Nicoleta Ţînţ

Social

Consiliul Superior al Magistraturii și-a ales miercuri noul președinte pentru anul viitor – judecătoarea Nicoleta Ţînţ, care a deţinut posturile de judecător la Judecătoria Braşov, vicepreşedinte la Tribunalul Braşov, judecător la Curtea de Apel Braşov – Secţia Penală, vicepreşedinte delegat al Curţii de Apel Braşov; preşedinte la Curtea de Apel Braşov.

Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare al CSM, Consiliul este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.

Preşedintele şi vicepreşedintele sunt aleşi de plen, în prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului, cu votul majorităţii membrilor acestuia.

CSM are 19 membri, 14 fiind aleşi – cu un mandat de 6 ani – doi reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, procurorul general şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Nicoleta Ţînţ o înlocuiește pe de judecătoarea Lia Savonea care a condus CSM în 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *