Corint este un oraș străvechi și glorios din Grecia, situat la 80 de kilometri de capitala Atena. Este un mare oraș-port ce oferă oricărui turist posibilitatea unei vacanțe în mijlocul istoriei, artei și culturii antice.
În antichitate, Corint a fost unul dintre cele mai importante orașe din Grecia – al treilea oraș ca influență din Grecia Antică, după Atena și Sparta.
Acest oraș cândva glorios găzduiește mai multe rămășițe antice ale unei civilizații care acum a dispărut, dar care trăiesc în lucrările create. Orașul fost construit în interior, la poalele acropolei sale – Acrocorinth și a găzduit faimosul templu al Afroditei ( reconstruit pe mare în secolul al XIX-lea, unde se află astăzi).
Orașul modern a fost reconstruit după cutremurul devastator din 1858, la 3 kilometri de orașul vechi și a devenit o destinație din ce în ce mai populară pentru turiștii care vor să descopere Grecia și frumusețile ei.
Populat cu aproximativ 30.000 de oameni, astăzi, Corint este un interesant centru administrativ, comercial și cultural al regiunii. Centrul său are străzi largi, piețe și parcuri, cu străzi pietonale care atrag vizitatorii să se plimbe și să facă cumpărături printre monumente, muzee și situri istorice.
Printre cele mai interesate atracții se numără:
Canalul Corint (un simbol al ingeniozității umane) – construit la sfârșitul secolului al XIX-lea, Canalul artificial care și-a luat numele de la orașul Corint este o lucrare de inginerie colosală datorită căreia s-a creat o legătură maritimă directă între Marea Egee și Marea Ionică, separând peninsula Peloponez de restul Greciei continentale. Este fără îndoială, unul dintre cele mai importante simboluri ale acestui oraș, care a devenit una dintre atracțiile majore pentru turiști. Canalul are doar 6 kilometri lungime, o lățime de aproximativ 25 de metri și o adâncime de 8 metri. Astăzi, în apele sale navighează navele de croazieră pentru turiști și bărcile de agrement.
Traseul este în linie dreaptă, flancat în întregime de pereți înalți de stâncă. La ambele capete ale canalului, în 1988, au fost construite poduri care permit trecerea în siguranță a mașinilor și a pietonilor. Totodată, pe Canalul Corint, există și posibilitatea de a face bungee jumping;
Situl arheologic din Corintul Antic – la mică distanță de inima orașului modern se află ruinele vechiului Corint, deschise publicului. Sunt în mare parte vestigii din epoca romană (cu câteva excepții), printre care se remarcă Templul lui Apollo în stil doric, datând din secolul al VI-lea î.Hr. Templul lui Apollo este unul dintre cele mai importante și mai vechi monumente din Corint. Alte atracții interesante ale sitului arheologic sunt: vestigiile Bazilicii Iulia, Templul Octavia și Fântâna Pirene.
Primele pietre ale Fântânii Pirinei au fost așezate în perioada arhaică, între secolele VII și VI î.Hr., constituind astfel una dintre cele mai vechi clădiri din Corint, precum Templul Afroditei de pe Acrocorinth și zidurile nordice. Ulterior, fântâna a suferit numeroase transformări iar forma sa actuală datează din restaurarea efectuată de Herodes Atticus în epoca imperială romană.
Pasionații de istorie pot vizita muzeul site-ului (care este împărțit în trei secțiuni), pentru a afla mai multe despre istoria Corintului și a Greciei Antice.Una dintre secțiuni este dedicată în întregime rămășițelor din Sanctuarul lui Asceplios din vecinătate (secolul al V-lea î.Hr.);
Agora – situată în partea antică a Corintului și vizavi de Templul lui Apollo, imensa Agora reprezintă unul dintre cele mai interesante situri arheologice din întreg orașul. În Grecia Antică, Agora era piața centrală în care se desfășurau diverse activități și unde se formau relații interpersonale puternice;
Muzeu de Arheologie – cel mai important centru muzeal din întreg orașul. Situat în partea antică a Corintului, muzeul adăpostește numeroase vestigii și artefacte de mare importanță istorică și artistică, distribuite în 4 săli diferite.
Aici puteți admira nu doar ceramica din Corintul Antic, ci și câteva descoperiri care povestesc cum era orașul în perioada Greciei Antice. În interiorul muzeului se poate descoperi întreaga istorie a acestui oraș străvechi, înțelegând mai bine numeroasele evenimente care au urmat, și anume prima dominație grecească, apoi romană și mai apoi bizantină;
Zona Mării – în special în jurul Pieței Venizelos, unde se află statuia impunătoare a lui Pegas și micul port turistic Floisvos. În apropiere se află și plaja largă de pietriș din Kalamia, cu multe taverne și cafenele;
Muzeul de Folclor (lângă Piața Venizelos) – găzduiește o expoziție de 3500 de rochii și costume tradiționale din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea din toată Grecia;
Bulevardul pietonal Zografos – un loc de întâlnire foarte popular pentru localnici, unde există multe magazine și baruri;
Piața centrală Perivolakia – locul ideal pentru oprire și odihnă deoarece există și un parc, magazine și restaurante.
În ceea ce privește gastronomia, în Corint găsiți numeroase restaurante în care puteți încerca specialități tipice grecești printre care: aperitive cremoase, meze (gustări grecești), dolmadakia, frunze de viță de vie cu orez și legume, salată grecească, tzatziki, fasolada (supa tradițională cu fasole, roșii, morcovi și țelină), moussaka și multe alte preparate delicioase. Două produse domină această zonă – vinurile și stafidele din Corint – „aurul negru” al Greciei secolului al XIX-lea. Stafidele Vostitsa sunt considerate de cea mai înaltă calitate.
Încercați plăcinta locală cu praz, făcută cu stafide și kefalotyri (o brânză tare, acidulată) sau baklava făcută cu stafide.
Cât privește cazarea, orașul oferă o varietate de locuri de cazare (la prețuri destul de accesibile), de la hoteluri moderne de 3 și 4 stele la aprtamente în reședințe cu piscină, pensiuni și camere private. Veți găsi atât hoteluri de lux de-a lungul coastei, care oferă camere cu vedere la mare cât și pensiuni și apartamente în centrul istoric, ideale pentru cei care preferă atmosfera autentică a orașului.
Pentru a ajunge la Corint trebuie să luați un zbor până în capitala Greciei – Atena care se află la doar 80 km, de unde veți continua călătoria cu o mașină închiriată sau cu autobuzul. De asemenea, există și posibilitatea de a lua un tren direct de la aeroport spre Corint.