cristina neagu

Cristina Neagu – cea mai bună handbalistă a lumii în 2018

Sport

Cristina Neagu, căpitanul naţionalei de handbal feminin a României, a fost declarată, luni, de forul internaţional de profil (IHF), cea mai bună jucătoare a lumii în anul 2018, aceasta fiind a patra distincţie de acest fel pentru sportiva româncă.

Vedeta naţionalei României a devenit astfel prima jucătoare din istorie care primeşte această distinţie de patru ori, după ce a reuşit aceeaşi performanţă în 2010, 2015 şi 2016.

Anul trecut, liderul naţionalei României a intrat în istorie cu o altă realizare remarcabilă, dar la nivelul naţionalelor. A devenit golghetera all-time a Campionatelor Europene. Datorită Cristinei Neagu, România a ajuns în semifinalele Campionatului European pentru doar a treia oară şi în premieră din 2010.

Aflată în recuperare, după ruptura de ligamente suferită în timpul Campionatului European din luna decembrie, Cristina Neagu a fost nominalizată la acest titlu pentru a cincea oară în carieră.

Alături de ea au mai fost nominalizate jucătoarele: Ana Vyahireva (Rusia), Amandine Leynaud (Franţa), Stine Oftedal (Norvegia) şi Estelle Nze Minko (Franţa).

La masculin, în 2018 a fost ales cel mai bun jucător danezul Mikkel Hansen, pentru a treia oară în cariera sa, după ce a fost al doilea golgheter al Campionatului European, la care Danemarca a terminat pe 4, şi s-a clasat pe locul 3 în Liga Campionilor, cu PSG. De asemenea, a cucerit titlul şi Cupa Franţei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *