gaze

Depozitele de gaze ale UE – umplute în proporţie de peste 80%

Social

Uniunea Europeană a reuşit să umple depozitele de gaze în proporţie de peste 80% pentru a face faţă iernii viitoare, însă va trebui ca în martie să aibă un grad de umplere de cel puţin 40% pentru a putea înfrunta sezonul rece 2023-2024, conform calculelor Comisiei Europene, informează agenţia EFE.

„Va trebui să ţinem cont nu doar de iarna aceasta, ci şi de cele care vor urma. Va trebui să vedem în martie. Procentul ar trebui să fie de 40 % pentru a face faţă şi iernii de anul viitor”, a declarat directorul general pentru Energie al CE, Mechthild Worsdorfer, în Comisia pentru Industrie a Parlamentului European.

La mijlocul lunii martie, la începutul primăverii şi la o lună după iniţierea invaziei ruse în Ucraina, depozitele de gaze din UE erau pline în proporţie de 25%, în medie, conform datelor Gas Infrastructure Europe, platforma ce reprezintă companiile de gaze în Uniunea Europeană.

Ţările membre UE s-au angajat să ajungă la 1 noiembrie cu cel puţin 80% grad de umplere în depozitele de gaze existente pentru a începe cu o relativă linişte sezonul de iarnă. Rezervele au ajuns deja la 80,43%. De asemenea, s-au angajat să diminueze consumul de gaze cu 15%, urmând recomandările Comisiei, scrie EFE.

„Calculele noastre au fost făcute pe baza unui scenariu cu o iarnă rece”, a spus Worsdorfer, care a semnalat că „există pericolul întreruperii furnizărilor” de către Rusia, care săptămâna aceasta a anunţat că va închide timp de trei zile gazoductul Nord Stream, ce duce gaze în Germania, pentru lucrări de mentenanţă, şi, că va reduce livrările către compania franceză Engie.

Această măsură de reducere medie de 15%, care vine cu excepţii pentru statele insulare sau cele cu puţine interconexiuni cu restul partenerilor comunitari, precum Spania şi Portugalia, a fost stabilită în baza unui scenariu de iarnă aspră, a spus directorul german pentru energie în Comisie.

În cazul în care această economisire voluntară nu va fi suficientă şi după consultarea cu statele membre, Comisia ar putea declara stare de alertă şi să aplice o raţionalizare obligatorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *