parlament

Deținuții vor fi obligați să lucreze – proiect de Lege PNL

Social

Liderul deputaţilor Partidului Național Liberal, Florin Roman, a depus la Senat un proiect de lege prin care este introdusă obligaţia persoanelor condamnate şi apte de muncă de a lucra, în raport cu tipul regimului de executare a pedepsei. Iniţiativa prevede şi obligaţia ca aceştia să urmeze cursurile învăţământului general. Iniţiativa legislativă propune modificarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Prin urmare, unul dintre articolele propuse a fi modificate arată că „persoanele condamnate au dreptul şi obligaţia de a munci în raport cu tipul regimului de executare, ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora. Administraţia locului de detenţie întreprinde demersurile necesare pentru identificarea posibilităţilor de a asigura folosirea la muncă a unui număr cât mai mare de deţinuţi”.

În forma în vigoare a legii, deţinuţilor doar le poate fi cerut să muncească, nefiind obligaţi la acest lucru. „Persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora”, arată Legea 254/2013 în prezent. Un alt articol care face referire la dreptul la învăţământ este schimbat, prin proiectul de lege.

„Persoanele condamnate au dreptul şi obligaţia de a urma cursurile învăţământului general obligatoriu, în funcţie de posibilităţile penitenciarului, în condiţiile protocolului de colaborare încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, ţinându-se cont de nevoile prioritare de intervenţie identificate, de starea de sănătate, de tipul regimului de executare şi de măsurile de siguranţă aplicate.

Administraţia locului de detenţie întreprinde demersurile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea cursurilor învăţământului general obligatoriu”, conform propunerii legislative a lui Florin Roman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *