Elevii susțin greva generală a profesorilor

Social

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) își exprimă susținerea față de începerea unei greve a profesorilor și solicită mărirea salariilor acestora!

Marți, 16 mai a.c., va avea loc o conferință de presă a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federației Națională Sindicală „Alma Mater”, pentru a comunica detalii referitor la declanșarea unei greve generale. Ne arătăm solidari față de profesori și ne exprimăm susținerea necondițională față de începerea grevei.

Considerăm că mărirea salariilor profesorilor este mai mult decât necesară, precum și benefică pentru elevi. Fără compensații materiale optime, direct proporționale cu munca pe care cadrele didactice o depun, actul educațional ajunge să sufere o scădere.

Mai mult, la momentul actual, tinerii nu se simt motivați în a urma o meserie în învățământ din cauza salariilor mici. Astfel, aceștia ajung să se orienteze spre alte cariere, urmând ca acest fapt să cauzeze o criză în numărul de profesori în următorii ani. În lipsa cadrelor didactice, școlile ajung să fie nevoite să angajeze persoane fără pregătire.

Elevii ajung să fie direct afectați de această problemă, actul educațional degradându-se în urma predării de către personal necalificat. Astfel, rezultatele lor școlare, inclusiv la examenele naționale, ajung să fie afectate. Tinerii nu pot fi stimulați să devină profesori decât prin oferirea unui pachet de debutant atractiv.

Solicităm mărirea salariilor profesorilor și ne exprimăm susținerea față grevă!
Comunicat de presă – Asociația Elevilor din Constanța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *