Președintele Asociației Municipiilor din România, Emil Boc a anunțat, marți după întâlnirea primarilor cu ministrul Finanțelor că toate cheltuielile cu centrele de vaccinare vor fi suportate de la bugetul de stat, și nu de primării, așa cum prevăzuse inițial ministerul Sănătății. Guvernul urmează să emită o ordonanță de urgență în acest scop.
Ministrul Sănătății a pus în dezbatere un proiect de OUG privind centrele de vaccinare care menționa că dotarea centrelor de vaccinare și plata personalului care operaționalizează centrele de vaccinare cade în sarcina administrației publice locale.
Primarii de municipii au avut o discuție pe tema finanțării centrelor de vaccinare cu ministrul Finanțelor Alexandru Nazare. Înaintea întâlnirii cu ministrul Finanțelor, Emil Boc a afirmat că primarii au fost „lăsați cu ochii în soare” în urma ordonanței de urgență cu privire la vaccinare.
„Cum este de exemplu această ordonanță de urgență cu privire la vaccinare unde am fost lăsați cu ochii în soare, cu obligații, dar fără finanțare.
Noi nu cerșim bani, noi spunem că vrem să ne implicăm, dar ca să fie de succes, acest proiect trebuie finanțat. Partea care ține de plata personalului este fundamental să fie finanțată de Ministerul Sănătății, este de bun simț. Noi nu spunem „nu” implicării în acest proces, dar cheltuielile pe care le facem, cu dotarea centrelor, cu frigiderele, cu paza, cu igiena, cu dezinfectantul, cu mobilierul necesar, noi vom avansa aceste cheltuieli, dar vrem să știm clar când și cum se rambursează acești bani”, a declarat Emil Boc.
După întâlnirea de marți, Emil Boc a anunțat că Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, i-a asigurat pe reprezentanții Asociației Municipiilor că fondurile necesare dotării centrelor de vaccinare anti-Covid și a personalului aferent vor fi suportate de la bugetul de stat, nu de către administrațiile locale.