Emiratele Arabe Unite donează echipament medical României

Politica

Bogdan Aurescu, ministrul de externe, a anunțat joi în ședința de guvern că România va primi vineri și sâmbătă un ajutor medical consistent din partea Emiratelor Arabe Unite, care va sosi la bordul unor zboruri speciale.

“Dacă îmi permiteți aș vrea să mai spun două cuvinte despre ceea ce v-am informat mai devreme, despre cele patru zboruri pe care le vom primi mâine și poimâine din partea Guvernului Emiratelor Arabe Unite care vor aduce o donație din partea acestui guvern către Guvernul României, este o donaţie obţinută de Guvernul României, cu echipamente medicale, pe care le-a menționat de altfel și domnul ministru Tătaru, e vorba de cele 3 milioane de măști, 2,7 milioane de mănuși de examinare, 84.000 de mănuși de protecție, 37.000 de combinezoane, 20.500 de ochelari protecție şi aș vrea, cu această ocazie, dacă îmi permiteți, să exprim mulţumirile dvs. deosebite atât către guvernul din Emiratele Arabe Unite, cât şi către ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la București, domnul Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi, care a avut un rol excepțional în obținerea acestei donaţii foarte necesare pentru Guvernul României”, a spus Bogdan Aurescu, ministrul de externe, la începutul ședinței de guvern.

„Cu siguranță, normal. Chiar putem, când hotărâm de comun acord, să-l şi primim să-i exprimăm direct gratitudine noastră pentru acest ajutor de extrem de benefic şi de util. Mulțumesc, domnule ministru!, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *