Interactive Science

Expoziţia internaţională de ştiinţă “Interactive Science” – la AFI Cotroceni

Lifestyle

În perioada 17 ianuarie – 17 aprilie va avea loc în premieră în România expoziţia Interactive Science, concept itinerant dezvoltat de 20 de oameni de ştiinţă din toată lumea, fizicieni, geologi şi astronomi.

”După ce sute de mii de vizitatori i-au trecut pragul în Italia, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite sau Bulgaria, publicul va avea ocazia să interacţioneze cu 25 de maşinării, ce combină experimentul cu joaca şi vor pune la încercare inteligenţa şi abilităţile copiilor şi adulţilor de toate vârstele, la AFI COTROCENI”, anunţă organizatorul Events.

Interactive Science este o expoziţie de ştiinţă plină de provocări şi inovaţii, distractivă şi mai ales educativă, ce va captiva vizitatorii de toate vârstele.

Maşinăriile din laboratorul interactiv instalat în AFI COTROCENI #celmaimaremall combină experimente din domeniile matematicii, fizicii, ştiinţelor naturii (fenomene extreme), energie solară, optică, biologie, anatomie, muzică şi multe altele.

Curioşii vor afla cât de repede pot reacţiona la sunet şi lumină, cum funcţionează oasele, cât de bine îşi menţin echilibrul, cum se formează imaginile tridimensionale, care sunt principiile care pun în funcţiune detectoarele de metale şi cum poate fi controlată electricitatea cu o simplă mişcare a mâinii.

Printre exponate se numără maşinăria ce simulează o tornadă, harpa fără coarde, simulatorul de cutremur, maşinăria Angry Hair şi Omul Invizibil.
“Ne bucurăm să găzduim această expoziţie şi să aducem în atenţia clieţilor noştri activităţi interactive care să stimuleze imaginaţia şi cunoaşterea”, declară Silviu Chivereanu, Senior Marketing AFI COTROCENI.

Expoziţia va putea fi vizitată timp de trei luni, din 17 ianuarie până în 17 aprilie, de duminică până joi, între orele 10.00 şi 22.00, vineri şi sâmbătă, între orele 10:00-23:00 la AFI COTROCENI (etajul 1, lângă locul de joacă).

Biletele sunt disponibile în următoarele categorii: în timpul săptămânii: adulţi – 37 lei, copii, elevi, studenţi, pensionari – 30 lei, pass pentru familii (1 adult + 2 copii – 87 lei, 2 adulţi + 1 copil – 93 lei, 2 adulţi + 2 copii – 120 lei) şi în weekend: adulţi – 45 lei, copii, elevi, studenţi, pensionari – 35 lei, pass pentru familii (1 adult + 2 copii – 100 lei, 2 adulţi + 1 copil – 110 lei, 2 adulţi + 2 copii – 140 lei) şi pot fi achiziţionate online pe www.eventim.ro şi de la intrarea în expoziţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *